La Corbi, arc de 45 ani peste timp: De la Zamfirescu la Baciu
La recenta Rapsodie Păstorescă de la Corbi, Sorin Mazilescu, un specialist în conservarea patrimoniului cultural, i-a lăudat pe localnici pentru că au reuşit să menţină acest eveniment lansat în anul 1970 până în zilele noastre, fiind practic unul dintre cele mai solid ancorate în realitate din întreaga ţară, nu numai din judeţul Argeş. A fost un prilej pe care primarul Virgil Baciu, inteligent cum îl ştiam, nu l-a ratat: "Pentru mine este un prilej de mare mândrie faptul că Rapsodia a fost lansată de un primar din Poenărei, satul meu natal. Dumitru Zamfirescu, 'nea Tică, Dumnezeu să-l odihnească, ne-a lăsat o moştenire pe care noi o vom duce mai departe!"
Sărbătoarea păstorilor, prilejuită de un moment important din ciclul anual - urcatul oilor la munte - este prăznuită aproape cu religiozitate la Corbi în pragul verii. Anul acesta, primarul din Baia de Fier, prezent la festivitatea din punctul La Chilii, a lansat o provocare de-a dreptul interesantă: corbenii au fost invitaţi să vină în luna septembrie la sărbătoarea răvăşitului oilor, pe care gorjenii o organizează în luna septembrie, când se încheie perioada păşunatului alpin. Virgil Baciu a dat asigurări că invitaţia va fi onorată şi păstorii din Corbi îi vor vizita cu artiştii lor pe fraţii olteni, la altă mare sărbătoare a spiritului naţional.
