Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 25 iunie 2026 06:00

Colţul micului fermier, Zeama bordeleză

Din mulţimea de substanţe fungicide (care combat ciupercile patogene) zeama bordeleză continuă să deţină un loc însemnat, fiind în unele situaţii de neînlocuit. Principalele avantaje ale folosirii zemei bordeleze sunt: sulfatul de cupru (piatra vânătă) este o substanţă ieftină şi uşor de procurat în comparaţie cu alte fungicide; zeama bordeleză are un spectru larg de folosire, combate multe ciuperci care produc mană, putregai, mucegai; această substanţă este mai puţin poluantă pentru plante şi produsele consumate ca alimente. Frunzele stropite cu zeamă bordeleză capătă, după câteva zile, o culoare verde intens, semn că sunt aprovizionate cu substanţe nutritive. Zeama bordeleză combate o mulţime de boli criptogamice la majoritatea plantelor cultivate:

- la ceapă, tomate, cartof, pentru mană în concentraţia de 0,5 - 1 la sută;

- la castraveţi - pentru mană, pătare unghiulară, antracnoză, 0,5 l la sută;

- la fasole - pentru antracnoză şi bacterioză - 1 la sută;

- la măr şi păr - pentru rapăn - 0,75 - 1 la sută;

- la prun - pentru monilioză (putrezirea prunelor), ciuruirea şi pătarea roşie a frunzelor - 0,5 - 1 la sută;

-la viţa de vie - pentru mană - 0,75 - 1 la sută.

Faţă de ciupercile care produc făinare zeamă bordeleză are o eficacitate mai redusă, de aceea trebuie precizată bine natura infecţiei pentru că, în situaţia în care există atac de făinare (exemplu la măr, viţa de vie, castraveţi) în locul zemei bordeleze să se folosească altă substanţă (Topsin, Systhane).

Pentru a se prepara o zeamă bordeleză în concentraţie de 1 la sută înseamnă că la 100 litri de apă se va folosi un kilogram de piatră vânătă din cea recomandată pentru tratamente fitosanitare, procurată de la magazinele de pesticide. Pentru neutralizarea zemei se folosesc 2 kg. pastă de var (var stins). Se procedează în felul următor: piatra vânătă pisată se dizolvă în 5-6 litri de apă (eventual călduţă) într-un vas din plastic. Separat se dizolvă cele 2 kg de pastă de var în 8-10 litri de apă. După dizolvarea celor două substanţe, într-un vas din lemn sau plastic în care se află 85 litri apă se toarnă mai întâi soluţia de piatră vânată, se amestecă, apoi se toarnă şi laptele de var şi din nou se amestecă. Pentru a se lipi de frunze, se recomandă ca în zeama bordeleză să se adauge, ca adeziv, 200 grame zahăr sau 400 ml. lapte la 100 litri de zeamă, adezivul dizolvat separat. Dacă se prepară numai 10 litri de zeamă bordeleză în concentraţie de 1 la sută, se vor folosi 100 grame piatră vânătă, 200 grame pastă de var şi 20 grame zahăr sau 40 ml. lapte ca adeziv. Prepararea zemei bordeleze nu se va face în vase metalice. Zeama se foloseşte în ziua preparării, nu se poate păstra de pe o zi pe alta. Fructele şi legumele care au fost atinse de zeama bordeleză se vor consuma numai după o pauză de minim 15 zile, bine spălate în mai multe ape.

Se vor respecta regulile elementare de protecţia muncii prezentate la această rubrică în numerele anterioare ale ziarului Argeş Expres. La magazinele de pesticide există zeamă bordeleză gata preparată, sub formă de pulbere care se va amesteca în apă, conform indicaţiilor de pe ambalaj.

Hrănirea puilor şi bobocilor

În crescătoriile de tip "Avicola" puii de găină ajung la greutatea de sacrificare (2 kg.) la vârsta de 50-55 zile. În gospodăriile populaţiei puii crescuţi "la iarbă verde" pot fi sacrificaţi numai la vârsta de peste 100 zile pentru că nu primesc suficiente cantităţi de proteină digestibilă şi săruri minerale. O hrănire consistentă a puilor şi bobocilor se poate asigura numai prin administrarea unor nutreţuri consistente, sub formă uruită, încât consumul de iarbă şi resturi menajere să aibă numai un rol de completare a raţiei furajere. Un amestec nutritiv simplu se poate obţine chiar în gospodărie prin măcinarea următoarelor cantităţi de cereale: 50 kg. boabe de porumb, 27 kg. grâu, 20 kg. ovăz. La acest amestec uruit se adaugă 2 kg. făină de oase sau cretă furajeră şi 1 kg. sare de bucătărie, se amestecă foarte bine pentru ca sarea să pătrundă uniform. Cantităţile de mai sus pot fi şi pe jumătate pentru a se obţine 50 kg. amestec. În locul grâului se pot pune tărâţe de grâu. Un amestec de 100 kg. concentrate poate fi suficient pentru hrănirea a 30 de pui sau boboci, în vârstă de peste trei săptămâni, timp de 80-90 zile. Nutreţul combinat se administrează de cel puţin trei ori pe zi, umezit cu puţină apă sau zer proaspăt. Această hrănire cu 30-40 gr. concentrate pe zi pentru un pui sau un  boboc este un supliment consistent pe lângă hrănirea cu iarbă şi nutreţuri verzi (frunze tocate, resturi de legume). Adăpatul se face la discreţie, cu apă proaspătă. 

La puii de curcă peste vârsta de 4 săptămâni hrănirea cu urzici fierte devine nejustificată şi se poate trece la furajarea cu boabe de grâu sau nutreţuri combinate preparate în gospodărie.

 

Pin It