Valea Iaşului, în strai de gală



Cam aşa s-a prezentat comunitatea locală sâmbătă, la cea de-a XIII-a ediţie a zilei comunei, prilej cu care s-a aniversat şi împlinirea a 540 ani de la prima atestare documentară a satului Cerbureni. În mod firesc, evenimentul a fost găzduit de Căminul cultural din acest sat, recent reabilitat, modernizat şi dotat prin fonduri europene obţinute prin GAL "Ţinutul Posadelor". Sute de localnici şi invitaţii lor au făcut neîncăpător generosul spaţiu. Printre aceştia s-au regăsit deputatul Mihai Deaconu, născut peste deal, în Vâlsăneştii Muşăteştiului, dar şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Polexe. Acesta a suplinit absenţa preşedintelui Florin Tecău, reţinut din cauza unei întâlniri programate anterior cu ambasadorul Regatului Danemarcei. Totuşi, a trimis aleşilor comunei o diplomă de excelenţă. N-a lipsit primarul din Brăduleţ, Alecu Evlampie, dar nici alţi politicieni, care au venit să fie alături de prietenii lor, cum a fost cazul cu Gheorghe Richiţeanu. Această zi deosebită a prilejuit revederi emoţionante între oameni pe care îi leagă prietenii de-o viaţă.
Aleşi - în slujba oamenilor
Tradiţionalul Te Deum a fost oficiat de un sobor alcătuit din trei din cei cinci preoţi ai comunei - parohii Savu, Gorunescu şi Băieţii - absenţii fiind scuzaţi de către primarul Nicolae Barbu. Acesta, avându-i alături pe consilierii locali, a prezentat apoi un raport de activitate al administraţiei publice comunale, insistând asupra faptului că reuşitele semnificative din acest mandat n-ar fi fost posibile fără colaborarea foarte bună instaurată între executiv şi legislativ. Experienţa a făcut casă bună cu entuziasmul, dar decisivă a fost renunţarea la interesele de grup sau politice pentru servirea celor ale cetăţenilor votanţi. Primarul a dat citire listei merituoşilor aleşi locali, în funcţie de numărul de mandate: Cristian Enescu (4 - din care 2 de viceprimar) şi Constantin Ştefănescu (4); Constantin Oancea, Vasile Ungureanu şi Ristea Zinca (câte 3); Andrei Grigorescu şi Emil Gorunescu (2); Valeriu Sandu, Dumitru Sorescu, Marius Constantin Bărbulescu şi Nicolae Duculescu (toţi aflaţi la primul mandat). Aceştia sunt oamenii care s-au pus în slujba semenilor.
Nobleţea vechimii obligă!
Prima atestare documentară a unui sat din comuna Valea Iaşului, cunoscută până în prezent, este a Cerburenilor. Ea apare într-un hrisov emis de Cancelaria Domnească, prin care voievodul Basarab cel Bătrân întărea la 1 iunie 1475 jupânului Stance şi fratelui său, Badea, stăpânirea a trei sate întregi şi a jumătate din satul Cerbureni. Satul Valea Iaşului este pomenit după 48 ani, în 4 aprilie 1523, când voievodul Radu de la Afumaţi întărea din capitala sa de la Târgovişte stăpânirea asupra mai multor sate, printre care şi Iaşii. Cu siguranţă însă, vechimea comunităţilor umane de pe aceste meleaguri este mult mai mare. Nobleţea dată de vechimea semimilenară a comunei îi obligă pe oamenii prezentului s-o aducă la standardele civilizaţiei europene a secolului XXI. Şi asta au şi făcut în ultimii ani când, pas cu pas, s-a trecut la recuperarea unor întârzieri, iar rezultatele au apărut şi sunt de-a dreptul impresionante. Din raportul prezentat cetăţenilor de către primarul Nicolae Barbu rezultă că, în prezent, cele 40 investiţii aflate în derulare la Valea Iaşului însumează 200 miliarde lei vechi. Suma este de-a dreptul impresionantă şi pentru comunităţi mult mai mari, dar nu atât de inteligent gospodărite. Să mai notăm că aleşii se pot mândri cu faptul că au cu adevărat o comună socială, în care cetăţenii aflaţi în dificultate materială, şi nu numai, beneficiază de ajutoare care le dă posibilitatea să se descurce în timpuri nu tocmai generoase.
Tradiţia acordării diplomelor s-a păstrat şi anul acesta: aur pentru familiile cu vechime peste 50 ani, argint (25 ani) şi pentru cei mai vârstnici membri ai comunităţii. Potrivit criteriilor stabilite de legislativul local, s-au acordat pentru unele categorii şi premii de câte 200 lei.
Petrecere câmpenească
Ambianţa artistică a fost asigurată de formaţiile locale - "Mândruliţa" şi elevii de la Şcoala Valea Iaşului - dar şi de invitaţii speciali de la "Hora" din Albeşti ori "Crăişorii Pietrei Craiului", din Zărneştii Braşovului, cărora li s-au adăugat solişti ca Graţian Bădescu şi David Sturzeanu. Apoi, ca la orice sărbătoare românească, participanţii au petrecut cu bucate tradiţionale şi băuturi răcoritoare până la momentul focurilor de artificii, urând din adâncul sufletelor La Mulţi Ani, Cerbureni! La Mulţi Ani, Valea Iaşului!
