Consiliul Naţional al PNL!
Pe 5 iunie se va depune o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta!
Consiliul Naţional al PNL s-a reunit sâmbătă la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piteşti, pentru a stabili tema şi data moţiunii de cenzură, modificările din statut privind criteriile de integritate, finalizarea programului de guvernare, dar şi planul pentru alegerile locale. Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a precizat că moţiunea de cenzură va fi depusă pe 5 iunie pe tema votului din diaspora.
Cei 1.063 delegaţi liberali din ţară au făcut votat în unaminitate modificările statutului. Unul din cele mai importante puncte adoptate pe ordinea de zi a fost cel despre sancţiunile care se vor lua împotriva membrilor de partid care au sau vor avea probleme cu justiţia. Liberalii care au probleme cu justiţia şi vor fi condamnaţi, în primă instanţă, îşi vor pierde funcţiile de conducere deţinute în partid, dar vor putea rămâne membri ai formaţiunii. În cazul unei condamnări definitive, persoana aflată într-o asemenea stare îşi va pierde - pe lângă funcţiile deţinute în partid - şi calitatea de membru al formaţiunii.
Autostrada şi regionalizarea, în planul de guvernare al PNL!
După cele două ore în care liberalii şi-au votat şi discutat chestiunile interne, co-preşedinţii Alina Gorghiu, Vasile Blaga şi prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, au participat la conferinţa de presă. Întrebărilor jurnaliştilor s-au axat pe problemele judeţului - autostrada, regionalizarea şi accesarea unor fonduri. Predoiu a ţinut să sublinieze că nu doreşte să facă aceleaşi promisiuni argeşenilor ca Şova, ci să treacă la fapte, considerând că sunt mai concludente. "Argeşul este un punct economic strategic pentru România, prin platforma de la Mioveni. Vă asigur că în atenţia Guvernului PNL sunt incluse toate obiectivele judeţului, inclusiv orientarea capitalului pentru refacerea drumului istoric Câmpulung- Curtea de Argeş-Târgovişte-Râmnicu Vâlcea, chiar şi spitalul regional de la Piteşti”, a declarat Predoiu.
Liberalii din Curtea de Argeş, nelipsiţi de la activităţile partidului!
Alături de cei 1.063 liberali din ţară, la Consiliul Naţional şi-au exprimat punctul de vedere în adoptarea modificărilor statutului şi liberalii din Curtea de Argeş. După dezbaterea şi aprobarea noului statut şi ai termenilor de prezentare a candidaturilor pentru 2016, seniorii din Curtea de Argeş au participat la festivitatea organizată la Vila Florica, cu ocazia împlinirii a 140 ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal! Evenimentul istoric a fost finalizat printr-o depunere de coroane în memoria fondatorilor Partidului Naţional Liberal.
