101 ani de la naşterea seniorului Coposu
Aniversarea a fost ignorată la Curtea de Argeş
De miercuri, putem spune că spiritul naţional-ţărănist a decedat în oraşul nostru. Bănuiala formulată la expoziţia omagială organizată la primărie cu câtva timp în urmă, este acum certitudine: nu s-a învrednicit cineva să organizeze un eveniment prin care să se cinstească memoria lui Corneliu Coposu, la trecerea în cel de-al doilea veac de la naşterea sa în satul Bobota, din Sălaj. Rădăcinile sale au fost pur româneşti. Tatăl, Valentin, era preot unit greco-catolic, profesor specialist în limba arameică, bun amic al lui Iuliu Maniu şi participant la Marea Unire de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, ca reprezentant al Şimleului Silvaniei, iar bunicul, Grigore, avusese legături de prietenie cu familia liderului unionist Gheorghe Pop de Băseşti, lider al PNR.
Corneliu Coposu a practicat în tinereţe boxul, dar asta nu l-a împiedicat în carieră: a absolvit Facultatea de Drept şi a ajuns secretar particular al lui Maniu, iar după venirea comuniştilor la putere, a fost condamnat la ani grei de temniţă, ca "duşman al poporului". Istoria calvarului său prin lagărele de exterminare, de la Jilava şi Sighet, de la Canal şi Rm. Sărat, se cunoaşte destul pentru a nu mai insista.
După 1990 a reînfiinţat PNŢ şi l-a afiliat la Internaţionala Creştin Democrată. Considerat un simbol al corectitudinii în politica mioritică, a fost combătut aspru de Ion Iliescu şi ciracii lui. CDR, al cărui ctitor politic a fost, a câştigat alegerile din 1996, dar seniorul Coposu nu s-a mai putut bucura de reuşita pentru care luptase şi suferise o viaţă, căci a decedat în toamna anului anterior. La Curtea de Argeş, PNŢCD a dat un primar, prof. Gheorghe Nicuţ, propus de alt mare dascăl, regretatul Nicolae Enescu, amic al lui Coposu, cu care împărţise ani de temniţă grea, dar şi un grup semnificativ de aleşi răspândiţi apoi pe la alte partide. Dac-ar mai fi trăit, cu siguranţă n-ar fi lăsat ca o astfel de aniversare să treacă fără a fi marcată. Greu de spus dacă la noi i-a aprins vreun fost ţărănist o lumânare. Păcat, mare păcat...
