Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 20:58

Sevil Shhaideh i-a luat locul lui Dragnea

Miercuri seara, la Palatul Cotroceni, noul ministru al Dezvoltării Regionale a depus jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis. La sfârşitul săptămânii trecute, când Liviu Dragnea şi-a anunţat demisia în urma condamnării primite în "Dosarul Referendumul", afirma că va avea o propunere de înlocuitor, pe care o motiva prin necesitatea de a continua importantele proiecte demarate. Sevil Shhaideh (50 ani) este de religie musulmană, originară din Constanţa, absolventă de ASE, promoţia 1987 - specializarea Planificare economică şi cibernetică - şi a strâns o experienţă considerabilă în cele două decenii în care a lucrat la Consiliul Judeţean Constanţa inclusiv ca director de servicii. În 1995 a obţinut calitatea de expert în administraţia publică, apoi în 2001 pe cea de manager în cadrul ONG-ului USAID şi, în sfârşit, din 2003 deţine şi titlul de auditor TUV Institution. Recomandată de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a ajuns la Bucureşti, în primăvara lui 2012, unde a ocupat postul de secretar de stat la MDR, în timpul ministeriatului lui Dragnea. Potrivit declaraţiei de avere, noul ministru deţine un apartament în suprafaţă de 47 mp, cumpărat în 1994 şi mai multe conturi bancare din 2007 şi 2011, care însumează 500.000 lei.

 

Pin It