"Annabella va fi o afacere de succes şi la noi!"


Aceasta este convingerea exprimată ieri de către omul de afaceri Aurel Ilea, cu prilejul lansării în afaceri la Curtea de Argeş a cunoscutei firme vâlcene. Aceasta a preluat supermarket-urile QUARK şi ieri, la orele prânzului, s-a făcut deschiderea oficială sub noua siglă. "Am închiriat pe o perioadă de 5 ani spaţiile pe care le-a deţinut firma mea unor parteneri cu care am lucrat timp de ani de zile şi m-am convins de seriozitatea lor. Ce m-a determinat să fac aşa ceva?... Simplu: m-am săturat de capitalul şi de mărfurile străine. Vreau ca aici, în ţara mea, să facă afaceri bune şi corecte în special românii, cu produse autohtone, pe care eu le consider superioare celor străine şi, indiscutabil, mai sănătoase. Annabella dispune de o bază de producţie, şi mă refer la sere, dar şi de capacităţi de procesare în conserve de legume. Tocmai de aceea sunt convins că va fi o afacere de succes, din care vor avea de câştigat şi argeşenii!", a declarat Aurel Ilea.
Din aceeaşi sursă am mai aflat că firma din Vâlcea a făcut ieri primul pas în afara judeţului unde are circa 60 unităţi, în care lucrează aproximativ 1.000 angajaţi. "Extinderea ariei de afaceri dovedeşte profesionalismul cu care s-a lucrat până acum şi eu ştiu foarte bine cât de serioasă este această firmă în relaţiile cu clienţii şi cu autorităţile fiscale. Ca o dovadă a acestei seriozităţi este faptul că prima condiţie a închirierii pe care am formulat-o, şi anume preluarea personalului de la QUARK, a fost îndeplinită fără probleme", a încheiat Aurel Ilea. Reprezentanţii firmei erau preocupaţi de desfăşurarea activităţii comerciale în cele mai bune condiţii, întrucât aglomeraţia în magazinul de la pizzerie a fost pe măsura evenimentului. Sute de argeşeni s-au perindat curioşi să vadă ce promoţii erau, dar şi să facă o analiză comparativă a preţului şi calităţii faţă de alte supermarket-uri din oraş. Cei mai mulţi dintre cei cu care am discutat s-au arătat încântaţi de ceea ce văzuseră şi cumpăraseră şi au promis să revină, pentru că se aşteptau la mai multe surprize plăcute din partea firmei.
