Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 30 iulie 2021 12:22

Șoferii se vor confrunta cu o nouă taxă auto

Sunt luate în calcul mai multe ipoteze, precum plata unui impozit mai mare, în funcţie de emisiile de dioxid de carbon, sau introducerea unei roviniete în oraşe. După ce Comisia Europeană a cerut descurajarea înmatriculării maşinilor mai vechi de 15 ani, ministrul Mediului a propus plata unei taxe la cumpărare. „O măsură privind maşinile vechi va exista probabil în cel mai scurt timp, în condiţiile în care inclusiv Comisia Europeană ne forţează să luăm măsuri pentru reducerea vârstei parcului auto”, a declarat Tanczos Barna. „Este o decizie asumată la nivelul Guvernului, odată cu negocierea P.N.R.R. Va exista, pentru maşinile mai vechi de 15 ani, o măsură într-un timp relativ scurt. Se discută acum la nivel guvernamental cu ministerele de resort care ar fi varianta”, a mai spus Barna. Ministrul a subliniat că este posibil ca până la finele anului să fie luate măsuri în ceea ce priveşte aceste autoturisme. „Nu am discutat de taxă efectiv, nici de dimensiunea ei şi probabil nu va fi aplicată de Ministerul Mediului. Din punctul meu de vedere trebuie o măsură în balans, adică să avem şi un sprijin pentru cei care renunţă şi, în paralel, să avem o altă abordare pe taxe locale, de exemplu. Să vedem care va fi soluţia care va fi propusă până la urmă de Guvern. Încă o dată: este o măsură cerută şi de Comisia Europeană şi va fi implementată probabil în cel mai scurt timp”, a mărturisit ministrul.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.