In memoriam Constantin Anduţă "Garantez un festival care să-i poarte numele!"
Angajamentul a fost formulat ieri de către viceprimarul Cristian Mitrofan, fost director la Casa de Cultură şi Centrul de Cultură şi Arte "George Topîrceanu". Dumnealui, ca şi consilierul Gheorghe Iordăchescu, a îmbrăţişat imediat ideea care circulă de câteva zile prin oraş privitoare la lansarea unui festival folcloric pentru copii şi tineret, care să poarte numele Constantin Anduţă: "Cred că este o idee excelentă, chiar mai bună decât aceea a acordării unui titlu de cetăţean de onoare, pe care regretatul nostru prieten îl merită pe deplin. Să mă explic: un festival anual, îi poate onora memoria mai bine decât orice titlu! Marşez la idee din tot sufletul şi garantez un festival folcloric care să-i poarte numele, sper ca încă din acest an cu prilejul Zilelor Municipiului. Ne vom strânge toţi prietenii şi ne vom coordona eforturile pentru a depăşi toate dificultăţile care, crede-ţi-mă, sunt reale, fie şi numai luând în calcul susţinerea financiară a unui astfel de eveniment".
Viceprimarul, care a activat o perioadă îndelungată la cultură, a rămas şi acum ataşat de acest sector de activitate. Dovadă este faptul că ieri dimineaţă a avut o întâlnire cu responsabili de la Corul Orfeu - Marin Dina şi Maricica Năftică - pentru a pregăti definitivarea programului participării la un festival coral, ce se va desfăşura în insula grecească Evia, începând din data de 15 mai. Aseară, după ultima repetiţie a corului, programată pentru ora 18.00, urma ca în cadrul unei întâlniri de lucru cu toţi soliştii să se definitiveze ultimele amănunte.
Rapsodul popular Gigi Iordăchescu a fost pe aceeaşi lungime de undă cu bunul său prieten, viceprimarul, şi ne-a declarat că, în principiu, un astfel de festival ar trebui pus sub egida Clubului Elevilor, astfel că va trebui să se discute şi cu prof, Marcel Velea, imediat ce Cristian Mitrofan se va întoarce din Grecia, unde va însoţi Corul Orfeu.
