Fiscul pregătește ofensiva împotriva persoanelor fizice
După ce a băgat spaima în firme, ANAF se va concentra şi asupra persoanelor fizice. Există mai multe categorii socio-profesionale pe care inspectorii fiscali le pot considera a fi cu risc fiscal ridicat. Este vorba despre persoanele cu averi mari, cele care au afaceri complexe, în țară și în străinătate, românii care au acces la scheme de planificare și consultanță fiscală, cei pentru care Fiscul constată diferențe de 10% sau de cel puțin 50.000 lei între veniturile declarate și veniturile reale sau persoanele care au obținut venituri, în ultimii cinci ani, din tranzacții imobiliare, de peste 35.000 euro. În categoriile cu risc mai intră profesorii care oferă meditații elevilor și nu declară sumele încasate, persoanele care dau locuințe cu chirie și nu-și declară veniturile, persoanele care desfășoară activități independente, dar și cele care obțin venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, din dobânzi și dividende realizate în afara României, din tranzacționarea acțiunilor, obligațiunilor și a altor titluri de valoare, din vânzare-cumpărare de valută, vânzarea părților sociale și lichidarea firmelor la care se dețin participații - dacă veniturile sunt realizate din afara țării. Sunt suspecte și veniturile obţinute din jocuri de noroc în România sau în străinătate, persoanele care obțin venituri din cesiunea creanțelor, inclusiv a drepturilor litigioase, cele a căror activitate este recalificată din independentă în dependentă şi oricine nu-și plătește taxele la timp.
