Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 13 iunie 2021 21:22

Eclipsă de soare vizibilă în România

Aceasta va traversa cerul pe o fâşie de aproximativ 500 de kilometri, din Canada până în Siberia, trecând prin Europa. În țara noastră, eclipsa va fi doar parţială și vizibilă în jumătatea nordică a ţării. Potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, evenimentul destul de spectaculos se va produce astăzi, după ora 13.00. La punctul maxim al aşa-numitei eclipse inelare, de pe Pământ se va putea vedea Luna ajungând treptat în dreptul Soarelui, care se va transforma, timp de câteva minute, într-un inel luminos subţire, ca un „cerc de foc”. Deși este parțială, eclipsa poate fi totuşi periculoasă pentru ochi, a informat AFP. Un spectacol rezervat doar acelor locuitori aflaţi la cele mai înalte latitudini, care se situează chiar pe axă: nord-vestul Canadei, extremitatea nordică a Rusiei, nord-vestul Groenlandei şi Polul Nord, unde ocultaţia discului solar va fi de 87,8%, potrivit Observatorului Astronomic din Paris. Eclipsa inelară va fi, de asemenea, vizibilă, însă doar parţial, din nord-vestul Americii de Nord, dintr-o mare parte din Europa, inclusiv din Franţa şi Marea Britanie, precum şi dintr-o parte din nordul Asiei. La aceste latitudini şi dacă cerul va fi senin, pasionaţii de astronomie vor putea observa o fracţiune din Soare acoperită de discul negru al Lunii, în proporţie de 20% la Londra, de 16% la Lille, de 13,2% la Paris, de 5,5% la Toulouse şi doar de 2,8% la Marsilia. „Cu cât mergem mai spre sud-est, cu atât va fi mai puţin vizibilă obscurarea”, a explicat pentru AFP Florent Delefie de la Observatorul din Paris, care va transmite evenimentul în direct pe canalul său YouTube. Eclipsa va dura aproximativ două ore. La aceste latitudini, ea „nu va fi foarte spectaculoasă” însă, chiar şi aşa, va fi interesant de urmărit, potrivit astronomului. Cu toate acestea, este imperativ ca eclipsa să nu fie urmărită în mod direct fără protecţie specială, nici măcar cu ochelari de soare sau printr-un nor. „Arsurile retiniene pot fi ireversibile”, a amintit expertul. Este recomandată protejarea cu ochelari comercializaţi în magazinele de specialitate sau folosirea echipamentelor de observare utilizate de astronomii amatori. Aceasta este prima eclipsă inelară din anul 2021 şi a 16-a din secolul XXI. Fenomenul astronomic are loc atunci când Soarele şi Luna sunt perfect aliniate cu Pământul. Dacă diametrul aparent al Lunii este mai mic decât cel al Soarelui, o parte a coroanei de foc rămâne vizibilă. O eclipsă totală, care scufundă pentru scurt timp o parte a planetei în întuneric, apare atunci când diametrul Lunii corespunde exact cu cel al Soarelui, aşa cum este perceput fenomenul de pe Pământ. „Astăzi se produce o eclipsă de Soare care se va vedea ca parțială din jumătatea de nord a țării noastre. Eclipsa începe cel mai devreme la ora 13.17, în nord-vest, și va avea ca acoperire maximă 2,1% din discul Soarelui. Dacă doriți s-o priviți va trebui să folosiți un filtru special, denumit Mylar, sau cel mai dens filtru de sudură. Prin telescop eclipsa se poate observa prin proiecție, fără a privi Soarele. Nu priviți direct Soarele pentru că puteți orbi”, au transmis reprezentanții Observatorului Astronomic.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.