Corneliu Coposu - tratat cu indiferenţă, la Curtea de Argeş
Expoziţia comemorativă dedicată celor 20 ani fără prezenţa acestui martir al luptei anticomuniste printre noi, organizată în holul Primăriei Municipale, s-a pierdut într-un anonimat aproape total. Şi este oarecum ciudat, deoarece fostului lider ţărănist i se recunoaşte acum şi de către adversarii săi politici statutul de cea mai reprezentativă personalitate politică post-decembristă. Asta fără a mai face vorbire despre faptul că a primit Legiunea de Onoare, cea mai înaltă decoraţie a statului francez. Pentru acest Oraş Regal ignorarea acestei expoziţii este o ruşine, deoarece PNŢCD a dat un primar pentru perioada 1996-2008 şi destui aleşi locali, dintre care majoritatea au strălucit ieri prin absenţă. N-a lipsit însă fostul deputat Barbu Piţigoi, omul care a rămas credincios crezului său politic chiar şi după ce partidul şi-a pierdut după anul 2000 locul de forţă politică a României, trăind acum printr-o mână de oameni care au refuzat să se lase atraşi în alte jocuri de putere. Nu este mai puţin adevărat nici faptul că evenimentul n-a fost mediatizat cum se cuvine de către organizatori, aşa că - până la un punct - este explicabilă nota de conspirativitate în care s-a defăşurat vernisajul unei expoziţii incitante prin textele sale, prin fotografii şi calitatea informaţiilor puse la dispoziţia vizitatorilor. Acestea vor rămâne la dispoziţia argeşenilor până în data de 31 martie.
Corneliu Coposu - un reper moral
Fostul lider ţărănist s-a născut în Ardeal, la Bobota, în casa preotului Valentin, la data de 20 mai 1914. Cel mai mare şi singurul băiat dintre cei 5 copii ai familiei s-a dovedit a fi unul de excepţie, căci a absolvit cu dispensă cursurile şcolare şi Facultatea de Drept. Cum tatăl său era prieten cu Iuliu Maniu, alături de care luptase pentru idealurile naţionale, a fost absolut normal să intre în PNŢ, unde i-a fost acestui mare om politic secretar şi apoi urmaş la conducerea partidului, după război. Activitatea politică i-a adus lui Corneliu Coposu calvarul puşcăriilor comuniste, început cu arestul preventiv (1947-1956), urmat de o condamnare de 8 ani, ieşind din puşcărie neom, după ce fusese aruncat la carceră în repetate rânduri, ajungând aproape să nu mai ştie să vorbească. În 1962 a primit domiciliu forţat de 2 ani, după care a fost eliberat din temniţă şi intrat sub supravegherea Securităţii, pentru că fusese etichetat definitiv drept duşman al poporului, întrucât nu se împăcase vreodată cu ideea de a renunţa la valorile româneşti pentru cele bolşevice. A reînfiinţat PNŢ în clandestinitate, afiliindu-l la Internaţionala Creştin Democrată şi relansându-l în viaţa politică legală în ianuarie 1990. Activitatea sa l-a impus ca un reper moral şi o ţintă pentru neocomuniştii care, după stingerea sa din viaţă în noiembrie 1995, l-au regretat, realizând că nu exista un interlocutor serios în fosta CDR, care a câştigat alegerile parlamentare din 1996. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
