Copiii care călătoresc cu părinţii vaccinaţi în tări aflate în zona de risc vor intra în carantină la întoarcere

Dacă o familie vaccinată merge cu copiii într-o ţară cu incidenţă ridicată de COVID-19, la întoarcerea în România, cei mici trebuie să intre în carantină. Acesta este noul anunţ făcut de reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Mai precis, minorii care călătoresc cu părinţii vaccinaţi în ţări cu incidenţă ridicată a COVID-19 vor sta în carantină zece zile la întoarcerea în ţara noastră, întrucât prezintă riscul de a răspândi boala. "Această chestiune variază în funcţie de situaţia epidemiologică din ţările unde călătoresc familiile cu copii. În orice caz, dacă, să spunem, o familie călătoreşte cu un copil într-o ţară cu incidenţă ridicată a COVID-19, la întoarcerea în România, copilul prezintă riscul de a răspândi boala. El este un vector şi de aceea trebuie ţinut în carantină timp de zece zile, iar unul dintre părinţi trebuie să stea cu copilul. Acestea sunt, să spunem, implicaţiile de natură populaţională ale călătoriei", a spus medicul Florentina Furtunescu de la Institutul Naţional de Sănătate Publică. Reamintim că, prin hotărârea CNSU de luni, a fost instituită excepţia de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intră în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Acelaşi regim se aplică şi în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
