Se promit bani frumoşi pentru profesorii care fac ore remediale cu elevii

Cadrele didactice care vor efectua ore remediale ar urma să primească 200 de lei pe lună per elev, deşi ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu spunea duminică despre această sumă că ar putea ajunge la 500 de lei pe lună per elev. Potrivit acestuia, ar fi două surse de finanţare pentru plata orelor de recuperare, întrucât una dintre ele acoperă doar elevii până la 16 ani. "Există la nivel de proiect - am identificat din POCU o sumă de 30 milioane de euro, care a făcut deja obiectul ordonanţei de urgenţă nr. 171 prin care am putea să acordăm elevilor - este vorba despre cei sub 16 ani pentru că doar ei sunt eligibili - o sumă de 200 de lei pe lună şi, luând în calcul un interval de două luni şi jumătate de la deschiderea şcolilor în format fizic - februarie, martie, până la jumătatea lunii aprilie - asta ar însemna 500 de lei per elev", a declarat ministrul. "Într-o şcoală care ar avea 500 de elevi ce necesită acţiuni remediale, ar fi echivalentul a 50.000 de euro, bani alocaţi pentru plata salariilor profesorilor implicaţi în compensarea pierderilor suferite de către şcolari. Această compensare este un lucru important - partea materială. Şi avem un alt proiect împreună cu Banca Mondială din care peste 40 milioane de Euro sunt destinaţi acţiunilor remediale ca măsură de reducere a abandonului şcolar. Doar că proiectul acesta este destinat elevilor de liceu. În orice caz, împreună vor putea să asigure finanţarea cadrelor didactice implicate în procesul de recuperare a pierderilor. Eu, ca ministru, insist la construcţia bugetului să crească costul standard per elev destinat cheltuielilor materiale, unde intră utilităţile şi să degrevăm aceste sume de cheltuielile materiale, să meargă totul către plata profesorilor către acţiuni remediale", a detaliat Cîmpeanu.
În tot acest timp, Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei realizarea, "în regim de urgenţă", a unei proceduri metodice adresate cadrelor didactice privind desfăşurarea orelor online, pentru a asigura caracterul unitar al cursurilor remediale ce vor avea loc în unităţile de învăţământ. De asemenea, elevii afirmă că trebuie ca modul de desfăşurare al acestor ore de recuperare, precum şi conţinutul şi frecvenţa lor să fie decise la nivelul fiecărei clase, de către elevi şi profesori. "Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei realizarea, în regim de urgenţă, a unei proceduri metodice adresate cadrelor didactice privind desfăşurarea orelor online, pentru a asigura caracterul unitar al orelor remediale ce vor avea loc în unităţile de învăţământ. În plus, considerăm că este absolut necesar ca modul de desfăşurare al orelor remediale, precum şi conţinutul şi frecvenţa acestora să fie decise la nivelul fiecărei clase, de către elevi şi profesori, în funcţie de nevoile specifice de învăţare ale elevilor", este poziţia organizaţiei. Mai mult, elevii cer ministerului "să publice, până pe data de 5 februarie, toate datele privind examenele naţionale, incluzând data desfăşurării şi conţinuturile cuprinse în programa de examen, dacă acestea vor fi modificate." În ceea ce priveşte încheierea mediilor, "măsura prelungirii perioadei dedicate acestui proces reprezintă, în lipsa unui parcurs coerent de recuperare a materiei, doar o formă fără fond, deoarece elevii, chiar dacă vor avea mediile încheiate, tot nu vor fi parcurs/asimilat toate conţinuturile din programa şcolară", au mai spus reprezentanţii Consiliului. De altfel, preşedintele consiliului elevilor, Rareş Voicu, a subliniat: "Educaţia remedială trebuie să înceapă cât mai devreme cu putinţă, astfel încât acest proces să nu fie unul grăbit, ci unul care să se deruleze în timp. Prioritară este recuperarea pentru elevii din clasele terminale şi pentru cei din mediile dezavantajate, care nu au putut intra la orele online. Educaţia trebuie să continue, însă nu oricum, ci respectând un set de norme de calitate".
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
