Vaccinul Moderna împotriva COVID va fi în România până pe 15 ianuarie

Serul împotriva COVID-19, produs de Moderna, este aşteptat să ajungă în ţara noastră până la jumătatea acestei luni, a anunţat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, medicul Valeriu Gheorghiţă. " Aproximativ 4,3% din cantitate revine României, înseamnând 3,5 milioane de doze de la compania Moderna. Dacă se va aproba încă un contract, am putea primi dublu. Chiar din această lună ne aşteptăm să ajungă în România, cel mai probabil până la 15 ianuarie ar putea să fie livrată prima tranşă de doze. Este o veste bună, dar numărul de doze este incomparabil mai redus decât cel de la compania BioNTech Pfizer, având în vedere capacitatea de producţie şi tipul contractului încheiat de Comisia Europeană", a declarat dr. Valeriu Gheorghiţă. Acesta a mai precizat că nu sunt diferenţe medicale vizavi de indicaţiile acestor tipuri de vaccinuri, fiind vorba doar de condiţiile de stabilitate, distribuţie şi management al dozelor. Vaccinul produs de Moderna este cel de-al doilea împotriva COVID-19 apropat de UE, după cel dezoltat de Pfizer/BioNTech. Testele clinice realizate de companie arată că vaccinul este eficient în proporţie de 94% împotriva COVID-19. Nicio persoană care a fost vaccinată cu serul, cunoscut sub numele de mRNA-1273, nu a dezvoltat o formă gravă de coronavirus. Compania Moderna a arătat că rezultatele studiilor indică faptul că vaccinul este în general bine tolerat şi nu prezintă probleme serioase de siguranţă. Potrivit studiului, vaccinul Moderna este administrat în două doze, la o diferenţă de 28 de zile, intramuscular, în braţ. Studiul confirmat de AEM a arătat că cele mai comune reacţii adverse au fost uşoare sau moderate şi au dispărut în câteva zile de la vaccinare.
Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!
