Postul de manager la bibilotecă rămâne vacant!

Nici la acestă oră nu s-a găsit vreun argeşean capabil să conducă şi să ia în mâini frâiele Bibliotecii Municipale Curtea de Argeş. Scos la concurs pentru a patra oară la începutul lunii, eventualii candidaţi au renunţat din start din cauza schimbărilor bruşte a condiţiilor de participare la concurs. Astfel că, la expirarea datei de depunere a dosarelor, s-a înscris un singur candidat. Condiţiile aprobate în şedinţa de Consiliu Local din data de 10.02.2015 au constat în două puncte importante, şi anume: studii universitare cu licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenţă în biblioteconomie şi vechime 2 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei. Actualul manager interimar, Marian Ghiţă nu s-a înscris, deşi mai înainte declarase că va merge până în pânzele albe pentru a rămâne la conducerea instituţiei.
"Am cerut lămuriri legiuitorului"
Singurul candidat înscris şi respins susţine că are pregătirea necesară exercitării funcţiei. "Nu am înţeles care au fost lipsurile la dosarul meu", ne-a declarat Marius Bălan."Am două licenţe, una în Economie şi una în Drept, un master în management şi cursuri de specializare pe diferite ramuri ale managementului. Nici la capitolul vechime nu am probleme, pentru că am îndeplinit funcţii de conducere mai mult decât perioada solicitată. Planul de management l-am elaborat în cele mai mici detalii, însă contestaţia mi-a fost respinsă. Şi ca să fiu sigur că îndeplinesc condiţiile prevăzute de participare la concurs, am cerut lămuriri legiuitorului. În funcţie de răspunsul acestora, precum şi de analiza pe care o voi elabora cu privire la tot parcursul derulării concursului, voi comunica ordonatorului principal de credite, şi anume Primăriei Curtea de Argeş şi Consiliul Local toate demersurile pe care le voi întreprinde, iar dacă voi constata abuzuri, voi cere repararea acestora pe cale administrativa sau judecătorească. Totodată, constat că pe baza O.U.G. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultura, art. 7 specifică faptul că interimatul conducerii bibliotecii durează cel mult 120 zile. Numai că, se poate constata că avem o conducere interimară la bibliotecă, de peste 365 zile, fapt ce necesită de urgenţă impunerea uneia noi", a încheiat Marius Bălan.
