Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 23 aprilie 2026 14:03

Vâlcov a demisionat, dar rămâne ministru!

Vinerea trecută, ministrul de Finanţe a ajuns la DNA, pentru a i se comunica faptul că era cercetat în legătură cu fapte de corupţie comise în perioda 2010-2013, când era primar pedelist la Slatina. Mai exact, procurorii îl acuză de trafic de influenţă în favoarea unor oameni de afaceri care au primit sprijin pentru obţinerea unor contracte şi l-au răsplătit pe Darius Vâlcov cu 20% din valoarea acestora. Mita prezumată a fost estimată la 2 milioane euro. 

Ministrul de Finanţe s-a declarat nevinovat la ieşirea de la DNA. Oricum, acuzarea sa dă o nouă lovitură Cabinetului Ponta, iar premierul pare supus unui adevărat asediu, după arestarea cumnatului Haţeganu tot pentru corupţie şi după ce amicii săi, Sebastian Ghiţă şi, mai nou, senatorul Dan Şova, fost ministru, a intrat şi dumnealui în vizorul DNA pentru consultanţa juridică asigurată Companiei Energetice Oltenia.

Duminică, spre seară,preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Ponta să-l demită pe ministrul Vâlcov, deoarece păstrarea sa în funcţie ar afecta credibilitatea guvernului, dar şi a ţării pe plan internaţional. Răspunsul a fost acela că Darius Vâlcov, care depusese jurământul de ministru în luna august a anului trecut în faţa lui Traian Băsescu, îşi prezentase demisia încă de la prânz, însă i se ceruse să rămână în funcţie până la trimiterea noului Cod fiscal şi al Codului de procedură fiscală în parlament, spre sfârşitul acestei luni, cel mai târziu. Astfel s-a evidenţiat o obturare a comunicării între palatele puterii de la Bucureşti, care până acum era numai bănuită. Oricum primul ministru a afirmat că are în vedere numele a trei posibili înlocuitori: "Problema mea cea mare este să găsesc un kamikaze, care să-şi asume responsabilitatea de a fi ministru de Finanţe în actualul climat..."

Reacţia internaţională a fost cea anticipată de către preşedintele Iohannis, iar articolele apărute la Reuters, France Presse, Le Monde şi alte publicaţii de prestigiu, au evidenţiat faptul că Guvernarea Ponta pare minată de corupţie.

 

 

 

Pin It