Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
smbt 20 aprilie 2024 10:34

Anotimpul, chitara și maestrul corifeu

Miercuri după-amiază, marele interpret şi idol al "generaţiei în blugi" a fost oaspetele Oraşului Regal Curtea de Argeş şi al redacţiei noastre. Cu acest prilej, ne-a acordat şi un interviu pe care vi-l prezentăm în continuare.

 

Radio Argeş Expres: Spuneţi-mi de când şi de ce muzică folk? 

Mircea Vintilă: De foarte mult timp, dar de fapt eu nu am început să cânt ca un cântăreţ acompaniat de chitara sa aşa cum am fost într-o anumită perioadă. Eu am început să cânt ca solist vocal al unei trupe de rock, dar acea perioadă fiind foarte grea, lipsa instrumentelor, lipsa staţiilor de amplificare, lipsa microfoanelor, era destul de greu pentru noi ca tineri, care doream să fim pe scenă, să avem o formaţie şi să cântăm.

 

Radio Argeş Expres: Asta vă leagă cumva de perioada studenţiei, din câte îmi dau seama.

Mircea Vintilă: Este într-adevăr perioada studenţiei, pe atunci am ascultat într-o după–amiază radio “Metronom”, l-am ascultat pentru prima oară pe Bob Dylan. Radio “Metronom” era condus de Cornel Chiriac, l-am ascultat pe Bob Dylan care cânta o piesă acompaniat de chitara şi de muzicuţa lui şi atunci mi-am zis: hop, uite că se poate aşa ceva, hai să apar şi eu, să văd ce se întâmplă cu un cântăreţ acompaniat doar de chitară. Este într-adevăr perioada studenţiei, la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, într-o duminică dimineaţă a început un cenaclu literar, cenaclul “Atlantida”, condus de Radu Anton Roman şi s-a obişnuit ca la sfârşit, aproape de finalul cenaclului să se cânte. În prima duminică a cântat Mircea Florian, un coleg de al meu, iar în duminica următoare am cântat eu, împreună cu chitara mea, deci cântăreţul cu chitara. 

 

Radio Argeş Expres: Trecem de la un cenaclu şi revenim la alt cenaclu extrem de bine cunoscut şi de celebru, Cenaclul Flacăra şi colaborarea dumneavoastră cu poetul Adrian Păunescu 

Mircea Vintilă: Da, a urmat, vezi ce se întâmplă, se leagă cumva pentru că noi cântam, cântam prin cluburi studenţeşti, erau diferite spectacole. Cenaclul Flacăra ne-a strâns pe noi, la un moment dat a fost scena care ne-a strâns pe noi cei care cântam în diferite spectacole, în cluburi studenţeşti, la baluri de boboci, aşa era-n perioada aceea. A fost o colaborare de 9 ani, este o bucurie teribilă pentru mine să spun că au fost momente impresionante. Toate compoziţiile mele, toate cântecele mele au fost lucrate faţă-n faţă cu poetul Adrian Păunescu, deci nu am găsit eu nişte poezii în volumele poeţilor, ci am avut o linie melodică şi domnul Adrian Păunescu a scris versuri pe linia mea melodică, aşa au ieşit nişte cântece frumoase, şi “Pămantul deocamdată” şi “Calul”, cântece care au rămas şi se cântă cu mult succes şi astăzi. 

 

Radio Argeş Expres: În 1990 aţi primit premiul pentru întreaga activitate în cadrul festivalului de muzică folk “Om bun”.    

Mircea Vintilă: Aşa este. Înfiinţarea festivalului “Om bun” a fost o sărbătoare şi pentru mine şi pentru mulţi interpreţi. Am primit, într-adevăr, premiul pentru întreaga activitate, iar recitalurile au fost în sala Teatrului “Ion Creangă”, pentru că o lungă perioadă aici s-au ţinut concertele. Acea perioadă a fost formidabilă şi au fost foarte multe ediţii, au fost filmate, deci există un material pentru istoria muzicii. Există un material valoros care poate fi accesat şi poate fi văzut de foarte multă lume. 

 

Radio Argeş Expres: În 1992 un alt proiect extrem de intresant, eu mărturisesc cu mâna pe suflet sunt un mare fan al trupei “Pasărea Colibri”, în 1992 alături de prietenul Mircea Baniciu, alături de Vlad Cnejevici şi bineînţeles, de Moţu Pitiş. Am citit istorioara, cum a început la Rm. Vâlcea când a rămas Moţu Pitiş pe scenă şi a urmat o poveste absolut senzaţională. 

Mircea Vintilă: Da, de fapt formaţia Phoenix cânta la Bucureşti fără solistul Mircea Baniciu cu un alt solist - Toni Putino mi se pare că se chema - iar Mircea Baniciu era cu noi pe afiş la Rm. Vâlcea, dar lumea a zis că este o păcăleală, cum adică Phoenix cântă în Bucureşti la Sala Palatului şi Mircea  Vintilă, deci ăştia ne păcălesc din nou. Numai că nu a fost o păcăleală. Într-adevăr s-a cântat, şi Mircea Baniciu a încheiat spectacolul, şi Florian Pitiş era şi prezentator, făcea parte şi din spectacol, iar Florian Pitiş a zis hai să-l ajutăm totuşi să nu stea singur pe scenă să aibă şi el o pasăre, dacă pasarea Phoenix sau o pasare mare cântă în Bucureşti, hai o pasăre mai mică şi i-a spus Mircea Baniciu şi Pasărea Colibri. Nebunia care a fost după spectacol a fost mare. Toţi au venit să ne ceară autografe şi au început să întrebe, dar Pasărea Colibri când mai vine, pentru că le-a plăcut ideea şi totul a început dintr-o glumă. 

 

Radio Argeş Expres: Aţi mers 10 ani, dacă nu mă înşel 10 ani a durat proiectul Pasarea Colibri. Undeva în anul 2001 aţi scos "Încă 2000 de ani". 

Mircea Vintilă: Încă 2000 de ani da, să ştiţi că noi am scos pe piaţa muzicală şi un disc care s-a numit “Nu trântiţi uşa”, dar atenţie atunci a fost discul Mircea Vintilă, Florian Pitiş, iar Vlad Cnejevici şi Mircea Baniciu s-au ocupat de orchestraţiile acestui album, deci nici atunci când a apărut disc-ul “Nu trântiţi uşa” noi nu prinsesem aşa forţă, adică să se cânte cu forţă în concerte. 

 

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.