Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 22 octombrie 2021 16:20

"D-lui profesor Voiculescu - cu dragoste"

 

Ieri, prietenii apropiaţi i-au pregătit celui care împlinea frumoasa vârstă de 80 primăveri o petrecere surpriză. Iniţiatorul a fost părintele Ioan Cionca, alături de care au stat acad. Gheorghe Păun, profesorii Daniel Dejanu şi Cezar Bădescu, împreună cu toţi colegii de la Clubul Iubitorilor de Cultură şi de la Cenaclul "Nicolae Velea". Astfel, în jurul orei 11.00 s-au reunit la restaurantul Hotelului "Posada" toţi apropiaţii, după cum urmează: Elena Cionca, Cezar Bădescu, Silvia şi Mihai Tiţa, Adrian Cristescu-Muşăteşti, Ion Vasilescu, Ion Arsene, Florica Popa, Ana Păun, Simona Hirică, Elena Şerbănescu, Elena Florescu, Codruţa Raicu, Marian Ghiţă şi Robert George Mitrache. Unul dintre "conspiratori", prietenul Ion Arsene, l-a invitat pe prof. Voiculescu la un ceai. Vă puteţi închipui uluirea acestuia în momentul în care a descoperit că era aşteptat de crema iubitorilor de cultură din acest Oraş Regal. De remarcat ar fi faptul că n-au reuşit - din motive obiective - să ajungă la reuniune toţi cei care şi-ar fi dorit.

 

Un Ştefan Cazimir al Argeşului

 

Speach-ul părintelui Cionca a fost extrem de elogios la adresa "mentorului nostru, apărător al limbii şi culturii străbune", dar şi la adresa celor prezenţi. În cuvinte izvorâte din suflet i-a zugrăvit un tablou veridic sărbătoritului, copil de agricultori săraci, ridicat prin muncă din Ceaureştii Poienarilor Argeşului, ca să educe generaţii de elevi, pe care i-a învăţat dragostea de limba limpede moştenită de la părinţi şi bunici, dar şi dragostea de tradiţiile şi pământul ţării. La fel de elogios a fost şi cuvântul prof. arefean Cezar Bădescu, după care părintele Ioan Cionca a dezvăluit faptul că din complotul organizării reuniunii desfăşurate ca un cenaclu literar a făcut parte şi d-na Voiculescu, din păcate internată în spital. Dumneaei a fost foarte încântată de ideea de a-l surprinde pe "copilul mare şi încăpăţânat", care este dragul de Sabin. 

 

O revenire la clopoţelul CIC-ului

 

Acad. Gheorghe Păun s-a declarat a fi un privilegiat pentru că a fost deopotrivă elevul profesorilor Constantin Voiculescu şi Silvia Tiţa şi a făcut sărbătoritului o urare interesantă, pornind de la faptul că alt profesor care-i este foarte drag - acad. Solomon Marcus - va împlini peste o săptămână 90 de ani. "Din martie am decis să reiau clopoţelul de la Clubul Iubitorilor de Cultură, care în aprilie se va reorienta spre revista noastră". Anunţul făcut de acad. Păun a fost primit cu mare satisfacţie de către cei prezenţi, care aşteptau cu nerăbdare momentul revigorării activităţii, după ce a intrat în ultimul timp într-o lâncezeală şi adormire de rău augur. 

 

Amintirile sărbătoritului

 

Evident emoţionat, prof. Voiculescu a vorbit despre viaţa sa, despre greutăţile pe care le-a avut de depăşit în diferite etape ale devenirii, începând cu perioada de internat petrecută la Sibiu, apoi cu armata, când se pregătise pentru a intra la facultatea de matematică, reuşita şi apoi imposibilitatea de a beneficia de bursă pentru că depăşea nivelul veniturilor cu 200 lei. La secţia financiară fusese sfătuit să facă cererea pentru actul doveditor de folosit la facultate pe numele său, deoarece avea un vecin cu nume similar, dar cu venit mai mic cu vreo 300 lei decât al părinţilor. Reclamat de invidioşi sau de acea categorie de oameni care a făcut pui până în zilele noastre, a fost nevoit să se retragă de la facultate. După ce a profesat ca învăţător vreo doi ani în satul natal, s-a prezentat la examen, renunţând însă la matematică şi aşa a absolvit filologia. 

 

Copiii - bogăţia vieţii

 

Constantin Voiculescu a povestit şi despre băiatul care este profesor la Galaţi, dar şi despre fata căsătorită în Olanda. Pe amândoi îi aşteaptă să vină la Curtea de Argeş în prima decadă a lunii martie, împreună cu nepoţii, care abia aşteaptă să ajungă şi la Ceaureşti. În mod evident, dumnealui, ca şi soţia, au iubit tinerele vlăstare şi sunt iubite de foştii elevi pe care i-au crescut. Iar cea mai bună dovadă a fost ultima surpriză oferită de către organizatori: prezenţa talentatului învăţăcel de altă dată al regretatului muzician Gelu Ciuculescu, actualul protodiacon Codruţ Scurtu, care a venit să-i cânte sărbătoritului cele obişnuite la astfel de ocazii, împreună cu câţiva prieteni de la Seminar. Aceştia i-au emoţionat într-atât încât au adus lacrimi în ochii celor prezenţi prin calitatea interpretării, dar şi prin grija cu care au ales textele. După tradiţionalul LA MULŢI ANI!, acad. Păun a declarat că acum este decis şi dumnealui să rotunjească 90 ani şi că atunci vrea să-i stea alături nu numai prof. Constantin Voiculescu, dar şi toţi ceilalţi. Părintele Cionca a plusat, vorbind desprte rotunjirea sutei de ani, "după care mai negociem"...

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.