Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 22 octombrie 2021 15:07

Alexandra Panţuru confirmă din nou: e cea mai bună din Argeş!

A visat să fie pictoriţă sau cântăreaţă. Dar talentul ei a fost observat încă din copilărie de profesori, astfel că Alexandra a învăţat şi în clasa a VI-a a confirmat că este cea mai bună elevă din judeţ la Limba şi literatura română. Avea să fie prima ei olimpiadă naţională, dar departe de a fi ultima. "Eu nu mi-am simţit talentul, dar au fost alţii care au făcut-o. În special profesori, în special un profesor . Dintr-a V-a deja aspiram către locurile fruntaşe, a VI-a m-a dus la cea mai frumoasă şi plină de emoţie naţională a mea, desfăşurată la Iaşi". Doi ani mai târziu s-a calificat din nou la faza pe ţară a olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română ce s-a desfăşurat la Ploieşti. "Un an mai târziu am ajuns la internaţională, la Baia Mare, unde am gustat alt tip de emoţii. La fel de intense, dar totuşi diferit -intense. Au urmat doi ani în care dorinţa s-a amplificat, până ce am reuşit din nou". Şi a reuşit acum, în clasa a XII-a. A obţinut cel cel mai mare punctaj din Argeş şi va merge la Târgu Mureş, între 6 şi 11 aprilie, pentru a reprezenta judeţul la faza naţională. "E ultima mea olimpiadă şi, indiferent de cum are să decurgă, o să-i savurez fiecare moment. Are ceva aparte doar prin simplul fapt că e "ultima". Şi cel mai tare mă încântă faptul că nu mă voi bucura singură din ea, ci alături de doamna profesoară Laura Bucurică, omul care mai tot timpul mi-a fost sursă de inspiraţie. Etapa naţională presupune două probe (oral şi scris) care, bineînţeles, dublează emoţiile şi volumul de muncă. Materia clasei a XII-a curpinde toată lirica literaturii româneşti, pornind de la romantici şi ajungând la postmoderni", ne-a povestit Alexandra. Tânăra de 18 ani este şi realizatorul emisiunilor "Expresul de seară" şi "Terapia de week-end" de la Radio "Argeş Expres".

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.