Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 17:43

 UE cere taxă pe coş şi centrale schimbate la 10 ani!

Pe principiul „poluatorul plăteşte”, cei care şi-au montat centrale termice vor fi obligaţi să-şi monteze coşuri din inox care să polueze sus şi nu în bucătăria celui de deasupra. Potrivit vicepreşedintelui Asociaţiei Naţionale a Prestatorilor de Servicii de Contorizare şi Calcul al Utilităţilor, Ionuţ Nejloveanu, despre directiva aceasta se ştia de mult timp, numai că oamenii nu au fost informaţi în momentul în care şi-au cumpărat centrale de apartament. De asemenea, din septembrie Uniunea Europeană interzice comercializarea centralelor clasice, care sunt mai ieftine, dar mai ineficiente, conform specialiştilor. Astfel că, la vânzare se vor găsi doar cele cu condensare, care reutilizează o parte din căldura de condensare existentă în gazele arse şi o reintroduc în sistem. Însă odată cu obţinerea acestui randament vor fi şi costuri suplimentare pentru proprietari, deoarece aceste centrale costă între 4.500 şi 7.000 lei, în funcţie de dimensiunea locuinţei. Tot potrivit directivei europene, cei care deţin centrale de apartament sunt obligaţi ca din 10 în 10 ani, să le schimbe.

 

 

 

 

Pin It