Profesori argeşeni, la un seminar organizat la Braşov

Un grup numeros de cadre didactice de la Liceul Forestier, condus de prof. Andrei Grigorescu, a participat săptămâna trecută la seminarul "Abordarea sistemic-integrativă a procesului didactic regional", organizat la Facultatea de inginerie a lemnului din Braşov. Temele propuse pentru dezbatere au fost strict legate de activitatea profesională şi au vizat eficientizarea acesteia, în condiţiile impuse de realităţile contemporane. Trei dintre referate au fost prezentate de către şeful de lucrări de la instituţia gazdă, dr.ing. Alin M. Olărescu, absolvent al Liceului Forestier din Curtea de Argeş - "Prezentarea activităţilor şi facilităţilor oferite de ICDT", "Provocări şi perspective ale învăţământului superior" şi "Parteneriatul FIL-Festool, exemplu de bună practică". Ing. Mircea Vlad, reprezentant al Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România, a făcut şi dumnealui o prezentare de proiect cu aplicabilitate practică. Prof. dr. Andrei Grigorescu a vorbit depre "Eficientizarea bazei materiale în vederea dezvoltării competenţelor profesionale şi obţinerea performanţei şcolare a elevilor din cadrul Liceului Tehnologic Forestier Curtea de Argeş - profil tehnic, domeniul de activitate - prelucrarea lemnului". Dumnealui a captat atenţia auditoriului nu numai graţie temei aplicate abordate, ci şi pentru că este ctitorul unui muzeu al civilizaţiei lemnului, care funcţionează în cadrul liceului în care îşi desfăşoară activitatea profesională. Mai mult, va pleca în Spania, luna viitoare, la un schimb de experienţă cu elevii, pe un proiect finanţat din fonduri europene, ceea ce dovedeşte fără putinţă de tăgadă că este nu numai un teoretician, ci şi un practician redutabil.
