Avertisment prezidenţial: "Suntem la un pas de război în Europa!"

Preşedintele României a acordat recent un interviu pentru o publicaţie austriacă, în cadrul căruia a atras atenţia asupra pericolului real în care este pus bătrânul continent de noua politică a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, după declanşarea luptelor care au dus la dezmembrarea Ucrainei. În acest context a reiterat angajamentele ţării noastre ca membru al NATO şi a subliniat decizia de a asigura tot ceea ce este necesar pentru apărarea graniţelor, mai ales că recenta întâlnire de la Moscova dintre Putin, Merkel şi Hollande nu s-a soldat cu rezultate prea încurajatoare pentru pacea Europei. Şi Klaus Iohannis a avut dreptate, deoarece în recenta întâlnire de la Munchen s-a reiterat un vechi dicton latin, conform căruia "cine vrea pace, trebuie să se pregătească de război". Mesajul cancelarului Germaniei, Angela Merkel, prin care afirma că situaţia din Ucraina nu se poate soluţiona pe calea armelor, a fost oarecum contrazis de către ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov care, în spiritul Putin ce nu mai accepta o lume din care să lipsească Rusia ca factor de decizie politică şi militară, s-a dezlănţuit împotriva scutului antirachetă de la Deveselu, dar şi contra altor măsuri adoptate de NATO în ultimul timp, ameninţând cu reacţii dure, în cazul în care ţara sa s-ar simţi ameninţată.
