Elevi de la CNVV - în Italia

Proiectul "Schimb de experienţă" coordonat de prof. Ileana Popescu, de la Colegiul National "Vlaicu Vodă" are loc an de an pe baza unui parteneriat cu Liceul "Manfredo Fanti", din Italia. In perioada 26 ianuarie-1 februarie 13 elevi argeşeni - Ştefan Bucurică, Georgiana Năstase, Teodora Moneanu, Ioana Marin, Ioana Nedelea, Paula Iacobescu, Alexandra Zlotea, Andreea Lifoie, Virgi Albici, Teodora Ştirboiu, Marisa Niţescu, Bianca Perja, Iuliana Roşu alături de prof. Ruxandra Voinilă - au avut ocazia să adopte timp de o săptămână alt stil de învăţământ şi să locuiască la familii de italieni din oraşul Carpi. Tinerii, pe lângă faptul că au cunoscut tradiţii noi, au avut o mulţime de activităţi precum iIluzie optică, dans, poezie, fizică, cinema, yoga şi o excursie la Bologna, una dintre cetăţile istorice cele mai bine conservate din nordul Italiei. Bologna este, totodată, cunoscută pentru cea mai veche universitate a lumii occidentale, dar şi pentru arta culinară. În proiect au fost adolescenţi din Olanda, România şi ţara gazdă, Italia, iar tema acestuia a fost "room in a room". Teodora Ştirboiu ne-a mărturisit: "Am avut parte de experienţe unice, am văzut alt stil de viaţă, un sistem educaţional diferit şi nu are cum să-ţi displacă lucrul ăsta. Cu toate acestea, trebuie să recunosc că îmi place mai mult al nostru, probabil şi pentru că m-am obişnuit cu el".
"Împreună am descoperit o cultură minunată, oameni calzi şi primitori, profesori de excepţie, elevi responsabili şi prietenoşi cu care copiii români vor păstra, cu siguranţă, legătura", a spus prof. Ruxandra Voinilă. In luna aprilie urmează ca partenerii italieni să vină la Curtea de Argeş să se adapteze unor noi norme de invaţământ şi să înveţe despre tradiţiile românilor.
