S-a mărit diurna delegaţilor
În Monitorul Oficial a fost publicat un ordin al Ministrului Finanţelor Publice care prevede majorarea valorii indemnizaţiei zilnice acordată salariaţilor din instituţiile publice, indicator avut în vedere şi de agenţii economici din mediul privat pentru stabilirea diurnei neimpozabile. Astfel, se majorează la valoarea de 17 lei/zi indemnizaţia diurnei zilnice privind delegarea persoanelor în ţară, începând cu data de 27 ianuarie 2015. O altă modificare introdusă de acest ordin este majorarea compensării cheltuielilor de cazare ale personalului aflat în delegaţie, când acesta nu se cazează în unităţi de cazare, la suma de 45 lei/noapte. Diurna se poate acorda dacă durata deplasării este de cel puţin 12 ore în localităţi situate la distanţe mai mari de 5 kilometri de punctul unde se află locul permanent de muncă. Dacă deplasarea se face cu mijlocul propriu de transport, se decontează şi contravaloarea a 7,5 litri de carburant pentru 100 kilometri parcurşi pe distanţa cea mai scurtă. Pentru personalul salariat al unor angajatori privaţi, valoarea diurnei ce nu se consideră venit de natură salarială este de 2,5 ori nivelul pentru instituţiile publice, adică de 42,5 lei/zi.
