Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
miercuri 24 iunie 2026 14:09

Avalanşă la Bâlea: Patru salvamontişti prinşi sub nămeţi!

Sâmbătă seara, o avalanşă produsă la Bâlea Lac a prins sub nămeţi patru salvamontişti. Unul dintre ei a rămas chiar 12 minute sub zăpadă, până când a fost scos de colegii lui. Din fericire, salvamontiştii aveau asupra lor tot echipamentul necesar salvării din avalanşă şi n-a durat decât două minute până şi-au localizat colegul. 

"Surprinşi de avalanşă, trei dintre salvamontişti au fost îngropaţi parţial, iar unul a fost îngropat total”, a declarat Adrian David, şeful Serviciului Salvamont Sibiu.

"Cel care a fost îngropat total a fost scos după 12 minute din zăpadă. Colegii l-au localizat în două minute şi a mai durat alte zece până când l-au scos. A fost degajată zăpada din jurul lui de către salvamontişti, după care în ajutorul colegilor mei au venit şi doi jandarmi montani", a mai precizat Adrian David.

Trei dintre salvamontişti sunt angajaţi ai Salvamont Sibiu, iar unul este salvamontist din Cluj. Cei patru au coborât pe picioarele lor până la telecabină, fiind însoţiţi de către cei doi jandarmi.

 

 

 

 

Pin It