Vreţi să mergeţi în audienţă la Costinel Vasilescu?
Nu este prima dată când ziarul nostru demonstrează dezinteresul celor care se ocupă de site-ul primăriei, rămas luni la rând neactualizat. În anul 2013, la mai bine de un an de când Cristian Mitrofan fusese ales viceprimar, pe site figura în aceeaşi funcţie tot Costinel Vasilescu. Atunci s-a făcut modificarea semnalată de noi, însă de la ultima actualizare şi până astăzi au mai rămas câteva erori necorectate. Pe acelaşi site, la secţiunea Cetăţeni( programare în audienţă) puteţi să vorbiţi şi astăzi cu acelaşi Costinel Vasilescu, aşa cum vă semnalam şi în urmă cu o săptămână. Singura activitate la zi este doar aceea în care se anunţă concursul pentru ocuparea unui post. Nici primarul Nicolae Diaconu nu a mai răspuns cetăţenilor din acelaşi an, 2013. Cu toate acestea, în fiecare zi sunt văzuţi on-line pe site, 5 vizitatori. Oare ce urmăresc?!?...
