Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 20:15

Admistratorii din turism cer ajutor

În ultimii ani, în zona Barajului Vidraru s-au construit mai multe hoteluri care ajută astfel la atragerea turiştilor pe Transfăgărăşan. Totuşi, administratorul unuia din zonă spune că operatorii în domeniu au nevoie de ajutorul autorităţilor, pentru a-i informa pe cei care tranzitează drumul prin munţi asupra pericolelor şi nevoilor de care se pot lovi. 

 

Carburant de împrumut pentru turişti

Florin Onea este managerul unui hotel de 3 stele de lângă baraj. El spune că se întâmplă foarte des ca turiştii străini să vină şi să ceară ajutor acolo pentru că autorităţile nu-i informează despre închiderea Transfăgărăşanului. "La baza drumul de la Căpăţâneni ar trebui să existe panouri cu anunţuri în câteva limbi de circulaţie internaţională despre faptul că drumul este închis. Turiştii străini nu ştiu că nu se circulă pe aici şi încearcă să ajungă spre Sibiu pe la Bâlea, pentru că aşa le arată GPS-ul. Se întorc de la Capra sau de la tunelul de lângă Bâlea şi ne cer benzină sau motorină ca să ajungă măcar până la Curtea de Argeş. Dacă ar exista atenţionări nu s-ar mai crea astfel de situaţii", ne-a povestit Florin Onea. Operatorii de turism speră că vor fi ajutaţi de autorităţi, inclusiv de cele de la Primăria Arefu, prin montarea unor toalete în zonă. "Hotelul nostru a devenit WC public, pentru că oamenii nu au unde să meargă atunci când au nevoie. Noi îi ajutăm pe toţi, dar nu este normal", ne-a mai spus acesta.

 

 

Pin It