Pericol pe Transfăgărăşan: o stâncă ar putea face prăpăd

Trecerea maşinilor pe Transfăgărăşan este o adevărată aventură în acest moment, susţine un salvamontist argeşean. Acesta ne-a povestit că înainte de intrarea în cel de-al treilea tunel (cel mai lung) o stâncă de mari dimensiuni este la un pas să se prăbuşească. „Le-am atras atenţia celor de la Drumuri Naţionale că în orice moment acea bucată imensă de piatră poate cădea şi poate face ravagii pe şosea şi poate ajunge până la conducta de apă din aval”. Salvamontistul, care a dorit să rămână anonim, mai spune că sunt dese căderile de pietre pe Transfăgărăşan, dar cel mai mare pericol este în zona tunelului 3. „Se mai ţine într-un ciot. Ar fi nevoie să fie dislocată controlat, altfel să nu ne mirăm dacă se va întâmpla o tragedie”.
Dumitru Teodorescu, şeful Districtului de Drumuri Căpăţîneni, cel care are în grijă acel sector de drum, confirmă că acolo există un pericol. "Ştim de acea stâncă, dar să ştiţi că sunt mai multe în pericol să cadă. Noi avem un program de curăţire a versanţilor, dar acest program este în aprobare la Bucureşti. Abia apoi putem face o licitaţie, ca să găsim o firmă care să folosească explozibil. Este riscant să o dăm noi jos. Să ne ferească Dumnezeu să surprindă pe cineva!", a mai spus Teodorescu.
