Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
mari 21 aprilie 2026 18:43

Grecia are cel mai tânăr premier din istorie

Alexis Tsipras s-a înţeles destul de repede cu Grecii independenţi care au obţinut 13 mandate în parlament şi a fost numit de luni prim ministru. Cu cele 149 mandate obţinute de Syriza şi-a asigurat majoritatea necesară din cele 300 mandate, astfel că a şi depus jurământul de şef al guvernului, înlocuindu-l pe Antoni Samaras, liderul Partidului Noua Democraţie. 

La 40 ani, Tsipras este cel mai tânăr premier elen şi pe CV-ul său este înscris deja titlul de performer: consilier local la Atena la 30 ani, ajungea 3 ani mai târziu lider al Syriza, fiind un permanent contestatar al măsurilor de austeritate impuse de creditorii europeni. De fapt tocmai pe nemulţumirea populaţiei şi-a construit oferta electorală cu care a câştigat alegerile de duminică. Liderii europeni privesc cu neîncredere noul guvern de la Atena, pentru că Alexis Tsipras a anunţat deja că s-a terminat cu austeritatea şi că va renegocia termenii acordurilor cu Occidentul şi n-a exclus nici ieşirea din zona euro, care ar bulversa economia comunitară. 

Grecia se află într-o situaţie extrem de grea, resimţită dur de populaţia obişnuită să trăiască destul de bine înainte de criza economică şi beneficiind de taxe şi impozite mici, la un nivel salarial la care românii nici nu îndrăzneau să viseze în urmă cu câţiva ani. Economia este minată de o evaziune fiscală estimată la 24% din PIB, mai mare cu 8% decât cea din România. Speranţele grecilor într-o viaţă mai bună se leagă de Tsipras, un nonconformist, necăsătorit, care urăşte cravatele, s-a declarat ateu şi fan al starului revoluţionar Che Guevara, motiv pentru care şi-a botezat pe cel mai mic dintre cei doi copii cu prenumele Ernesto. Este fan al echipei de fotbal Panathinaikos, căci a crescut la Atena lângă stadionul cunoscutei formaţii. Imediat după câştigarea alegerilor, a dat dovadă de oarecare duplicitate, căci pe de o parte nu s-a sfiit să transmită spre Europa mesaje liniştitoare, iar pe de alta a reiterat însă şi pentru eleni angajamentele de a-i scăpa de sărăcie. Susţinătorii săi îşi fac curaj şi spun că nu poate fi mai rău decât înainte, după ce l-au auzit pe Alexis spunând că s-a terminat cu cei 5 ani de austeritate, sărăcie şi umilinţe pentru poporul său. Ce va fi cu adevărat, vom vedea în perioada următoare.

 

 

 

Pin It