Zi liberă în ianuarie!
Potrivit unui act normativ publicat recent în Monitorul Oficial s-a stabilit ca ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, să fie una de sărbătoare naţională în care nu se lucrează. Dispoziţiile legii nu se aplică în unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, precum şi în cele în care activitatea nu poate fi întreruptă, ea având un caracter continuu, de permanenţă. Acestor categorii de salariaţi care prestează activitate în ziua de 24 ianuarie li se va asigura compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă din motive justificate nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază ca soluţie alternativă, de un spor ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
