Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 12:50

Se vaccinează câinii!

Campania de vaccinare antirabică a câinilor microcipaţi, începută la 1 noiembrie, se prelungeşte până la sfârşitul lunii februarie a anului viitor. În acest interval de timp vor fi imunizate patrupedele aflate în evidenţa medicilor veterinari, microcipate şi cu carnet de sănătate. Odată cu această campanie se face şi o evidenţă a populaţiei canine din judeţul nostru. "Vaccinarea este obligatorie, nu se face la cererea proprietarului de animale, ci se face tuturor patrupedelor care sunt în evidenţa medicilor veterinari, în funcţie de statistica celor microcipaţi”, a declarat Daniel Lupu, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Argeş. "Toţi câinii trebuie să aibă microcip, pentru ca atunci când se face vaccinul să se ştie clar al cui este animalul. În privinţa celor care nu sunt microcipaţi, se discută în Colegiul Medicilor Veterinari, împreună cu specialişti, pentru a se stabili dacă se dă derogare să se vaccineze şi câinii vagabonzi. Dacă nu, vor fi vaccinaţi numai cei microcipaţi. Noi, după data de 16 decembrie vom distribui dozele şi va începe campania de imunizare împotriva rabiei, iar acţiunea de va termina la sfârşitul lunii februarie 2015. Deocamdată nu se face vaccinarea decât pe animalele microcipate", a mai precizat acesta. 

Până acum, în judeţul Argeş au fost microcipaţi aproximativ 16.000 câini. Costurile acţiunii de vaccinare antirabică sunt suportate de la bugetul de stat.

 

 

 

 

Pin It