Cronicar al ultimilor 15 ani
Asta a fost ARGEŞ EXPRES, începând cu data de 6 decembrie 1999. Ambiţia fondatorului, tânărul (pe atunci) om de afaceri Ionel Tache, de a oferi comunităţii un ziar cotidian a fost luată în glumă chiar şi de cei care participau la lansarea de la "Capra Neagră". Semnatarului acestor rânduri i-a revenit onoranta sarcină de a scrie cronica evenimentului şi n-a uitat ce aglomeraţie de personalităţi era în acel salon, dar nici scepticismul afişat fără reţinere. Cei mai optimişti îi dădeau o durată de viaţă de şase luni, maxim un an. Omul de afaceri Aurel Ilea regreta că Tache i-o luase înainte, ocupând un segment de piaţă liber. Deputatul Nae Ionescu era încântat că ziarul avea să dea strălucire blazonului oraşului. La fel şi primarul Gheorghe Nicuţ care, probabil începea deja să se gândească la alegerile pentru un nou mandat, din primăvara ce avea să vină. În plus, orgoliul dumnealui era plăcut gâdilat de bârfa conform căreia ziarul i-ar fi aparţinut. Directorul "Argeşului", Mihai Golescu, nu vedea în noua publicaţie un concurent pe piaţa locală. În rest, aşteptare pe fundalul muzicii maestrului Pasăre şi toate ingredientele care făceau să treacă pe lângă urechi angajamentul ca ARGEŞ EXPRES să scrie cronica zonei Curtea de Argeş cât mai mult posibil.
Starea oraşului
După trei ani de mandat al prof. Gheorghe Nicuţ, municipiul instituit de predecesorul C-tin Ghigheanu începea să iasă din lentoarea balcanică în care se complăcuse. Gropile din faţa fostului Cinema "Unirea", obstacol pentru toţi şoferii, nu mai erau, iluminatul public fusese reabilitat cel puţin prin zonele centrale şi nu numai, căci modelul stâlpilor de susţinere a lămpilor din Curtea de Argeş începuse să facă pui şi pe la ţară, apăruse şi un festival internaţional de poezie, iar pe la Cerbureni, tocmai în '99, cetăţenii se branşau prin forţe proprii la reţeaua de alimentare cu gaze. În rest, viaţa era patriarhală, încremenită în proiectele lăsate baltă la prăbuşirea comunismului şi toţi erau de acord că mai era mult până departe... Dovada elocventă: blocul neterminat unde mai apoi s-a edificat actualul hotel "Camino". Şi pentru că tot vorbim despre lucruri sfinte, să nu uităm că mai rezistau încă în oraş fostele întreprinderi socialiste, de pe care se coborâseră însă lozincile cu "Trăiască...", precum ARPO (Fabrica de Porţelan de Menaj), IF-ul, Confarg-ul (fosta Fabrică de Confecţii "6 Martie"), Industria Locală, GOSARG-ul, ZENIT-ul, în timp ce RONIPROT (Fabrica de Bioproteine intrase în istorie, iar clădirea şi instalaţiile aşteptau cumpărătorii deştepţi, ce n-au întârziat prea mult). Era o vreme în care se făceau mari afaceri (unii vorbeau şi de "tunuri" grele), timpuri de aur pentru băieţii deştepţi. Un exemplu: afacerea cu căminul de la Bioproteine.
Romantism politic
În plan politic, trebuie remarcat faptul că dreapta era la putere, animată de regretatul prof. Nicolae Enescu, fost deţinut politic, lider al PNŢCD, un fatalist romantic, educat în perioada interbelică, omul care avusese inspiraţia să-l bage în vâltoarea vieţii publice pe prof. Nicuţ. Alături au crescut mulţi dintre cei care s-au veşnicit pe scena politică locală, care - spre deosebire de dumnealui - au ştiut să fie mult mai pragmatici şi să-i smulgă vieţii ceea ce râvneau. Pe scena politicii locale a apărut la alegerile din 2000 ApR-ul, cu o pleiadă de figuri noi precum Nicolae Diaconu, C-tin Panţurescu, dr. Viorel State, Dumitru Grecu sau Ion Şerban. La alegerile de atunci, lupta finală s-a dat între Gheorghe Nicuţ şi părintele Nicolae Mărgăritescu, iar PDSR a pierdut ca şi în urmă cu 4 ani. Marele câştigător, cu 5 posturi de consilieri din totalul de 21 era ApR, care a dat şi viceprimarul în persoana lui Nicolae Diaconu, beneficiarul binecuvântării cui trebuia "din binecuvântate pricini". Traseismul era în floare, căci după vreo doi ani au început permutările şi aşa aperiştii au băgat PUR-ul pe uşa din dos în legislativ. Rebelul Şerban a ajuns în toamna lui 2002 la PRM, şi-a cumpărat un Ford albastru şi a fost întrebat de Costinel Vasilescu la petrecerea dată după ce Gheorghe Richiţeanu l-a dat la o parte pe unchiul Titi Olteanu de la conducerea organizaţiei: "Ce cauţi tu la PRM, când ai maşină de PNL?!?..."
Cam atunci s-a terminat cu romantismul din politica locală, căci după câteva luni bune Nicolae Diaconu, prin februarie 2004, şi-a transferat echipa la PSD, a cărei conducere a luat-o cu misiunea de a câştiga cu sprijinul deputatului D-tru Chiriţă în alegerile din acel an. Numai că a pierdut a doua oară, tot în faţa lui Nicuţ, devenit liberal între timp, dar a fost consecvent şi şi-a luat revanşa în 2008, când şi-a asigurat victoria cu sprijin din tabăra primarului. Nu vom mai insista pe ceea ce a urmat, pentru că sunt întâmplări mai proaspete în memoria colectivă.
Martori la evenimente
În decursul celor 15 ani, ziarul nostru a dovedit că ştie să-şi îndeplinească menirea de cronicar al evenimentelor. Şi n-au fost puţine, astfel că vom spicui câteva, în fugă, pentru că altfel nu ne-ar ajunge câteva ediţii de ziar numai să le enumerăm: înmormîntarea lui Carol al II-lea, vizita regelui Mihai la Mănăstirea Argeşului şi apoi la ARPO, ridicarea Episcopiei la rang de Arhiepiscopie a Argeşului şi Muscelului, punerea pietrei de temelie la construirea necropolei regale şi arhiepiscopale în prezenţa principesei Margareta, a principelui Radu, a ÎPS Calinic şi a oficialităţilor locale, ediţiile Festivalului Internaţional "Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş", precum şi ale simpozioanelor dedicate "P-sistemelor", model matematic creat de acad. Păun, care ar putea revoluţiona tehnica de calcul mai ales după ce au început să apară şi primele aplicaţii practice, alegerile locale în întreaga zonă, spectacole în municipiu, zile de comună, lupta pentru edificarea modernei baze sportive de tenis, sprijinită permanent de ziarul nostru împotriva spiritelor înguste sau interesate, realizare prin care numele oraşului a devenit cunoscut în întreaga lume şi multe, multe altele, dintre care nu putem omite marea asfaltare prin PIDU. Dar nici apariţia unor mari investiţii străine care au menţinut în viaţă acest oraş - Dr. Oetker, Fuchs, Errea sau Steinel - la care am fost martori în timp şi le-am urmărit evoluţia. Dincolo de orice, trebuie remarcat faptul că ARGEŞ EXPRES a fost şi rămâne o şcoală de jurnalism şi de viaţă, fapt recunoscut chiar şi de alţi oameni de presă, care nu se sfiesc să ne copieze materialele şi să-şi aroge nejustificat merite, reuşind însă de cele mai multe ori să se facă de râs, pentru că impostura nu poate avea altă finalitate. Una peste alta, noi rămânem încă aici, alături de oamenii cu care trăim în simbioză perfectă, pentru care scriem cu respect, echidistant, conştientizând că informaţia corectă ne poate face pe toţi mai puternici. La ceas aniversar pentru noi, le urăm un sincer La Mulţi Ani!
