Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 09:41

Veteranii de la Salvamont, premiaţi!

Salvamontiştii argeşeni au participat la festivitatea organizată cu ocazia aniversării a 45 de ani de la înfiinţarea serviciului Salvamont în România. Evenimentul, organizat în oraşul Geoagiu, din judeţul Hunedoara, s-a desfăşurat timp de trei zile. La manifestările prilejuite de această ocazie au fost premiaţi veteranii serviciului Salvamont, printre care s-au numărat şi doctorul Popa, în vârstă de 92 ani, şeful primei formaţii Salvamont din ţară, cea de la Câmpulung Muscel şi doctorul Traian Dumitrescu, de la Salvamont Piteşti. 

"A fost un eveminent impresionant, la care au participat oamenii care au înfiinţat Salvamontul în urmă cu 45 de ani", a declarat Valentin Retevoi, şeful Salvamont Nucşoara. "Veteranii au depănat amintiri despre cum îşi desfăşurau activitatea la început, despre greutăţile pe care le întâmpinau şi despre cum reuşeau să se organizeze în timpul misiunilor de salvare a turiştilor din munţi. A fost o experienţă plină de emoţii, la care mă bucur că am participat", a concluzionat Valentin Retevoi. 

Sâmbătă a fost programată o adunare generală oficială, în cadrul căreia au fost acordate diplome de merit pentru cei care au avut o contribuţie majoră la înfiinţarea Salvamontului în România. 

 

 

 

 

Pin It