Patriot! A dus drapelul pe vârful muntelui

"De 9 ani tradiţia mă obligă să arborez drapelul României pe unul dintre vârfurile montane ale ţării, cu ocazia Zilei Naţionale". Aşa îşi începe alpinistul Cornel Roman povestea pe care o trăieşte an de an pe 1 Decembrie. Luni, acesta a urcat la 2.417 metri pe vârful Iezerul Caprei, însoţit de Camelia Manea, o alpinistă din Piteşti. "Condiţiile meteo au fost vitrege, dar pentru noi a fost ceva obişnuit. Vântul bătea foarte tare sus pe creastă şi aproape că nu se vedea nimic, mergeam mai mult cu capul în jos", ne-a povestit Cornel Roman. Acesta ne-a mai spus că merge întotdeauna pe 1 Decembrie şi pe 1 ianuarie pe unul dintre vârfurile montane ale României.
