Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 07:16

Prima Maşină

În şedinţa de marţi, Guvernul a aprobat normele de aplicare referitoare la Programul "Prima Maşină", lansat la mijlocul lunii octombrie. Potrivit acestora, doritorii vor beneficia de o perioadă de creditare de maximum 5 ani, şi nu de 7, cum a fost iniţial, la un cost al maşinii de cel mult 50.000 de lei,la care se adaugă TVA şi cu o dobândă subvenţionată în proporţie de 50%. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani care vor să cumpere cu credit un autoturism prin Programul "Prima Maşină" trebuie să depună un avans de cel puţin 5% din preţul de achiziţie, iar în cazul celor de peste 36 de ani procentajul este de minimum 10%. Statul va garanta 50% din finanţare pentru persoanele între 18 şi 35 de ani şi 40% pentru persoanele de peste 36 de ani. Pentru a beneficia de această garanţie, persoanele fizice trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, între care: să facă dovada că autoturismul care va fi cumpărat este nou, este produs în spaţiul intracomunitar sau provenit din import, îndeplineşte cel puţin cerinţele minimale ale standardului Euro 5, este cumpărat de la o firmă care are ca obiect de activitate vânzarea autovehiculelor şi are un preţ de achiziţie care nu depăşeşte suma de 50.000 de lei, plus TVA. De asemenea, cumpărătorul se obligă să asigure autoturismul printr-o poliţă Full Casco fără franşiză, care va acoperi cel puţin riscurile totale şi parţiale de furt şi daună şi să nu înstrăineze maşina pe toată durata de valabilitate a garanţiei. Programul "Prima Maşină" va beneficia în acest an de un plafon total al garanţiilor de 50 milioane de lei.

 

Pin It