Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 18 iunie 2021 15:39

Pendiuc a fost "săltat" de mascaţi!

La primele ore ale dimineţii de ieri, mascaţii au descins la Primăria Piteşti şi apoi la locuinţa primarului Pendiuc. Acesta a sosit la sediul administraţiei publice locale flancat de oamenii cu cagule, iar după un timp petrecut în interior, a fost urcat într-o maşină care a luat direcţia spre DNA Bucureşti. Acolo urma să ajungă şi fiica sa, Ema Pendiuc, bănuită că ar fi beneficiara unui apartament din mita de 1 milion de euro, pe care este bănuit că ar fi încasat-o şeful administraţiei municipale piteştene.  Descinderile au vizat şi locuinţele viceprimarului Constantin Ionică, a secretarei primăriei, Carmen Lis, dar şi a oamenilor de afaceri Gheorghe Văsâi şi Valentin Vişoiu, ale căror sedii de firme au fost percheziţionate. 

Tudor Pendiuc este unul dintre cei mai longevivi primari din România. A fost ales pentru prima dată în anul 1992, iar de atunci ocupă fără întrerupere această funcţie, fiind reales de piteşteni la fiecare patru ani. La ora actuală este preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles, deţinând şi titlul de conferenţiar universitar doctor la Universitatea "Constantin Brâncoveanu", din Piteşti. El a primit din partea A.S.M. din România Trofeul de Excelenţă pentru contribuţia adusă la dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea administraţiei publice din România. În anul 2011,Tudor Pendiuc a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Pentru Merit, în grad de Ofiţer. În prezent conduce PSD Argeş, după ce fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese. 

 

Declaraţia de avere şi interese

 

Potrivit declaratiei de avere din iulie 2013, Tudor Pendiuc are două apartamente în Piteşti cu suprafeţe de 58, respectiv de 86 mp, cumpărate în anii 1990 şi 1996 împreună cu soţia sa şi o casă în suprafată de 712 mp, construită în anul 2005. Primarul si soţia mai au o casă cu suprafaţa de 60 mp în comuna Salcia, judetul Teleorman, moştenită de dumneaei în anul 1995.Tot în comuna Salcia, d-na Pendiuc a mai moştenit şi două terenuri agricole cu suprafeţe de 1,38 ha, respectiv 0,40 ha, precum şi un teren intravilan în suprafaţă de 0,05 ha, iar în Piteşti, edilul şef mai are suprafeţe de 2.064 mp de vii, livezi, teren arabil, curţi şi construcţii -  toate cumpărate în 1998. Primarul Piteştiului deţine şi un autoturism Dacia Logan din anul 2008 şi are două conturi de 22.095 lei şi 5.069 euro, un depozit bancar de 16.390 lei, dar şi un credit de 9.500 euro, contractat în 2010 şi scadent în 2014. În ceea ce priveşte veniturile, Pendiuc a obţinut în anul fiscal anterior declaraţiei de avere venituri de 52.433 lei din salariul de primar, iar soţia acestuia, Gabriela Pendiuc, a obţinut 36.270 lei ca director la Şcoala Populară de Arte si Meserii. El a mai notat în declaraţia de avere venituri de 22.300 lei, obţinute din funcţia de conferenţiar universitar doctor la Universitatea "Constantin Brâncoveanu", 9.418 lei obţinuţi ca membru în Comisia Naţională de avizare a împrumuturilor de la Ministerului Finanţelor şi 6.715 euro ca membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles. S-a mai menţionat in declaraţia de interese că este preşedinte la Fundaţia "Doina şi Ion Aldea Teodorovici", Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Argeş şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoserv, fiind şi vicecepreşedinte la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Servsal. 

 

Acuzat de luare de mită de 1 milion de euro!

 

Primele date ale anchetei arată că firma care îndeplinea condiţiile la licitaţie pentru transportul public în municipiul Piteşti a fost indepărtată, dar a fost admisă societatea omului de afaceri Gheorghe Văsâi, care nu avea iniţial autobuze şi care s-a asociat cu firma lui Valentin Vişoiu, cel care deţinea autovehicule de transport persoane, pentru a putea să  fie declarată câştigătoare a contractului. Ulterior, Primăria Piteşti a încheiat un parteneriat public privat ilegal cu firma câştigătoare a licitaţiei, societatea lui Văsâi şi Vişoiu care, în baza acestui document, ar fi primit lunar 50 miliarde lei vechi ca subvenţie de la autorităţile locale, pentru a efectua transportul public de persoane în oraş.

Procurorii DNA continuă percheziţiile la Primăria Piteşti şi la locuinţa primarului Tudor Pendiuc, dar şi la sediile mai multor firme, într-un dosar care vizează fapte de corupţie din perioada 2007-2014, privind acordarea unor contracte de achiziţii publice, prejudiciul fiind de aproximativ 1 milion de euro. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Secţia de Combatere a Infractiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cele 18 percheziţii în Bucureşti, Piteşti şi în localităţile învecinate acestora, dintre care una este sediul unei instituţii publice (primăria), iar celelalte la societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane. De asemenea, procurorii percheziţionează şi locuinţa primarului din Piteşti,Tudor Pendiuc. Dosarul vizează fapte de corupţie privind acordarea unor contracte de achiziţii publice mai multor firme, la care procurorii fac percheziţii, unul dintre acestea având legătură cu achiziţiile realizate de Regia de Transport Public Piteşti, privind cumpărarea mai multor autobuze. 

 

Triunghiul Pendiuc-Vişoiu-Pricop şi umbra lui Băsescu

 

 Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări în Primaria Piteşti într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie în perioada 2007-2014, în fapt fiind vorba de o mita de 1 milion de euro şi de un apartament de lux, la Bucureşti - primite de către edilul şef Tudor Pendiuc de la omul de afaceri Valentin Vişoiu, partenerul de afaceri al ginerelui lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, pentru a-l favoriza la o licitaţie privind transportul în comun. 

Din documentele procurorilor reiese că, la data de 22 februarie 2007, Tudor Pendiuc, în calitate de primar al municipiului Piteşti, a întocmit "Expunerea de motive" pentru iniţierea unui proiect de hotărâre privind avizarea asocierii în participaţiune a SC Publitrans 2000 SA cu o altă firmă, în vederea modernizării serviciului public de transport local de călători în municipiul Piteşti. Publitrans 2000 SA este o companie publică şi asigură transportul de călători în Piteşti. Concret, în această asociere ea venea cu mijloace fixe, iar o altă firmă trebuia să aducă mai multe autobuze. O comisie de evaluare a constatat că oferta asocierii dintre SC CNCD SA şi SC Girexim Universal SA a fost singura care îndeplinea condiţiile de calificare şi criteriile de desemnare în vederea încheierii contractului, deşi nu era proprietara autobuzelor. În scopul participării la procedura de atribuire a contractului cu SC Publitrans 2000 SA, între SC Girexim Universal SA, societate administrată de Gheorghe Văsîi, şi SC CNCD SA, unde Valentin Vişoiu a avut calitatea de asociat, în data de 28 august 2007, a fost încheiat un acord de asociere în scopul participării la procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune cu SC Publitrans 2000 SA. Obiectul acordului de asociere a fost modernizarea transportului public local de călători în municipiul Piteşti, prin realizarea în comun a următoarelor activităţi: achiziţia de autobuze şi efectuarea transportului public local de călători. 

Conform acestui acord, contribuţia financiară a fiecărei părţi la realizarea contractului de asociere în participaţiune cu SC Publitrans 2000 SA este de 50%, iar liderul asocierii este SC CNCD SA. Dar pentru că SC CNCD SA nu avea autobuze, această societate a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC BMC Truck&Bus SA. Potrivit obiectului contractului, SC BMC Truck&Bus SA se obliga să vândă către SC CNCD SA un număr de 80 autobuze urbane marca BMC tip 250 SLF. Prin urmare, CNCD SA nu era proprietara autobuzelor, aşa cum era cerinţa prevăzută la pct.1 din caietul de sarcini. 

Potrivit procurorilor, a fost înregistrat contractul de asociere în participaţiune încheiat între SC Publitrans 2000 SA şi asocierea CNCD SA - Girexim Universal SA, unde Gheorghe Văsîi deţine calitatea de administrator şi asociat. Conform contractului, Publitrans 2000 SA a pus la dispoziţia asocierii mijloace fixe, terenuri, personal calificat, iar asociatul a contribuit cu un aport social constând în 80 de autobuze transport persoane. Anchetatorii susţin că Gheorghe Văsîi, în calitatea sa de administrator, a pus la dispoziţia comisiei de evaluare a ofertelor date nereale cu privire la proprietatea celor 80 de autobuze. Cu toate acestea, din fondul Consiliului local a fost alocată suma cu titlu de subvenţie, virându-se până la data 31 decembrie 2012 suma de 56.930.743 lei.      

Procurorii au mai constatat faptul că procentul privind repartizarea beneficiilor şi a pierderilor sunt calculate eronat. Astfel, comisia de negociere a condiţiilor de asociere înscrise în contractul cadru a hotărât repartizarea beneficiilor sau a pierderilor realizate din activitatea comună realizată de co-asociaţi în funcţie de aportul fiecăruia în asociaţiune, respectiv 24,92% pentru Publitrans 2000 SA şi 75,8% pentru asociaţia CNCD SA - Girexim Universal SA. Din actele aflate la dosarul instrumentat de DNA rezultă că reprezentanţii Girexim Universal SA şi CNCD SA au oferit, cu titlu de mită, suma de 1.000.000 euro, din care jumătate sub forma unor imobile situate în municipiul Bucureşti, respectiv complexul rezidenţial "Quadra Place", situat pe str. Fabricii nr.47. În incinta acestui complex rezidenţial, deţine un apartament fiica primarului Pendiuc,  Emanuela Elena Pendiuc.

  

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.