Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 18 iunie 2021 14:40

Elevii - în vizorul poliţiei

Mai mulţi elevi din municipiu sunt înscrişi pe listele Poliţiei Municipale Curtea de Argeş. Numele lor au ajuns în vizorul poliţiştilor după ce, la început de an, în unităţile de învăţământ agenţii au discutat cu directorii şcolilor pentru a cere date despre cei care au antecedente în ceea ce priveşte disciplina sau sunt cunoscuţi drept chiulangii. "Nu este un lucru ieşit din comun", ne-a declarat cms. şef Traian Ene, adjunctul comandantului Poliţiei Municipale Curtea de Argeş: "La fiecare început de an, agenţii merg în şcoli şi iau cunoştinţă de elevii-problemă. Astfel suntem atenţi atunci când îi găsim pe stradă sau în baruri în timpul orelor de curs şi îi conducem la unităţile de învăţământ de care aparţin. Conducerile şcolilor aplică acestora corecţiile şi sancţiunile prevăzute în regulamentele de ordine interioară". Directorii de licee recunosc că şi fetele sunt elevi-problemă şi uneori se comportă exact ca şi colegii lor, băieţii. 

 

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.