100 milioane lei vechi: Şerban a obţinut premierea performanţei la BAC!

În şedinţa ordinară din luna octombrie, consilierul Ion Şerban a avut satisfacţia de a obţine hotărârea pe care o solicitase legislativului municipal de a se premia absolvenţii care au obţinut medii de peste 9,50 la BAC 2014. În discuţie erau 19 tineri şi proiectul de hotărâre stabilea ca toţi cei care au obţinut medii între 9,50 şi 9,99 - în total 18 - să primească premii de câte 300 lei net, iar Georgiana O. Bodea (CNVV, profil Uman), care a obţinut 10.00 curat, să beneficieze de 600 lei net. Motivaţia era aceea că până la 600 lei nu se plătea impozit, ocolindu-se astfel atât împovărarea bugetului local, cât şi pierderile de bani de către premiaţi.
Iniţiatorul propunerii, Ion Şerban, n-a fost mulţumit cu proiectul şi a propus să se dea 500, respectiv 1.000 lei, pentru a-i stimula şi pe absolvenţii de anul viitor. "Ar trebui să-i ajutăm pe aceşti tineri merituoşi, care acum sunt studenţi şi au mare nevoie de bani la facultate. Eu am avut doi copii studenţi şi n-am uitat că nu mi-a fost uşor. Nu vreau să spun mai mult, pentru că şi majoritatea dintre dvs. v-aţi confruntat, vă confruntaţi sau urmează să fiţi părinţii unor copii aflaţi în învăţământul superior", a pledat acesta. S-a discutat asupra posibilităţilor de a se acorda aceste premii din fondul de rezervă şi s-a cerut şi părerea directorului economic al primăriei, Gheorghe Florescu. "Dvs. puteţi vota cum credeţi de cuviinţă, însă v-aş propune să propuneţi sume brute, nu nete"- a fost răspunsul dumnealui. Mihăiţă Nastea a susţinut propunerea lui Şerban, afirmând că diferenţa între 300 şi 600 lei era prea mare, iar sumele propuse iniţial, erau infime. "Supune propunerea votului!" - l-a îndemnat Vasile Sabie, iar rezultatul a fost unanimitate pentru aceasta. Drept urmare, se vor acorda premii brute de câte 500, respectiv 1.000 lei performerilor la BAC 2014!
