Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 17 aprilie 2026 09:18

Zonele inundabile din 2014 controlate de ABBAV şi ISU Argeş!

Astãzi şi mâine, o echipã formatã din reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apã Argeş-Vedea, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã Argeş, Hidrocentrale Curtea de Argeş, ITRSV Ploieşti, sub coordonarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţã Argeş, va verifica zonele în care s-au înregistrat inundaţii în vara anului 2014. 

Acţiunea de verificare a stãrii tehnice şi funcţionale a constucţiilor hidrotehnice care au rol de apãrare împotriva inundaţiilor vizeazã punctele critice pe râul  Argeş. Printre acestea se numãrã şi sectoarele de acumulare de la Vâlcele, de la Budeasa din zona Merişani, punctele critice ale pârâului Cicãneşti, din localitãţile Cicãneşti şi Albeştii de Argeş, zonele critice pe râul Cotmeana în localitãţile Sãpata, Lunca Corbului, Stolnici, Hârseşti, Bârla şi verificare dig mal stâng râul Cotmeana, la Bârla. 

Printre mãsurile care se vor lua în urma acestei acţiuni, se urmãreşte şi reactualizarea Planurilor de acţiune în caz de accident la baraj, a cãror perioadã de valabilitate a expirat, atât pentru acumulãrile din administrarea Administraţiei Naţionale “Apele Române”, cât şi pentru cele din administrarea S.C. Hidroelectrica SA. 

 

 

 

 

Pin It