Sezonul laringitelor la copii

Nici o zi fără ambulanţă la şcoală
Tot mai mulţi elevi şi preşcolari din municipiu absentează de la cursuri pentru că s-au îmbolnăvit. Mulţi dintre ei sunt trataţi ambulatoriu, iar alţii au ajuns chiar în spital. "Suntem solicitaţi să mergem la şcoli de minim trei ori pe săptămână pentru copii care acuză cefalee şi ameţeli", ne-a declarat Marius Popesc, şeful Ambulanţei Curtea de Argeş. "Sunt din ce în ce mai mulţi liceeni care au nevoie de îngrijiri medicale pentru că suferă traumatisme la orele de educaţie fizică sau chiar pentru că au hipertensiune, însă cele mai multe cazuri semalate în acestă perioadă au fost laringitele. Dacă acestea nu sunt tratate corespunzător, pot apărea complicaţii. De aceea sunt şi foarte multe cazuri de copii care ajung la spital. Părinţii nu-i duc imediat la doctor şi starea lor se agravează, iar un astfel de diagnostic poate avea urmări până la şase luni de zile, atunci când tusea dispare complet. De aceea este important ca pacienţii să poată beneficia de ajutor medical de specialitate şi astfel să nu se mai ajungă la complicaţii", a mai spus dr. Popescu.
