Rabie în Curtea de Argeş, Muşăteşti, Arefu şi Mălureni!

În conformitate cu Planul de supraveghere, control şi eradicare a rabiei în România, a doua parte a programului de vaccinare împotriva rabiei se va face prin distribuţie manuală de momeli vaccinale antirabice la vulpi. Distribuirea manuală a momelilor vaccinale se va efectua doar în zonele în care există vizuini, prioritare fiind cele din jurul localităţilor în care au fost confirmate cazuri de rabie şi zona împădurită de 500 de metri din jurul lor. Momelile vor fi împrăştiate şi în zonele din jurul lacurilor şi a drumurilor publice. "Am fost informaţi despre această vaccinare şi suntem în alertă, ne pregătim să le distribuim manual, pentru că din avion nu au fost aruncate în jurul apelor sau drumurilor, aceste zone ne revin nouă", a informat Gheorghe Stătică, din cadrul Ocolului Silvic Vidraru. "Oricum, noi ne ocupăm mereu de monitorizarea cazurilor de animale sălbatice bolnave. Dacă găsim o vulpe moartă sau un animal muşcat, anunţăm imediat medicul veterinar să le facă analize; la fel şi când ni se semnalează faptul că o vulpe a intrat în gospodării", a mai adăugat Gheorghe Stătică.
Fondurile de vânătoare unde se va desfăşura campania de vaccinare împotriva rabiei sunt în Curtea de Argeş, Muşăteşti, Arefu, Mălureni, Trivale, Suseni, Broşteni, Ungheni, Căteasca, Retevoieşti, Malu, Şerboieni, Miceşti şi Stoeneşti.
