Când se activează cardul de sănătate?
Prezentarea cardului de sănătate va fi obligatorie de la 1 ianuarie 2015. Pacienţii posesori de card trebuie să îl aibă obligatoriu la ei atunci când se prezintă la medicul de familie, ocazie cu care va fi iniţializat. Ei vor trebui să-şi ştie codul PIN,altfel cardul de asigurat se poate bloca. Cardul de asigurat are rolul de a valida consultaţiile, internările, eliberarea de medicamente compensate şi toate serviciile medicale şi farmaceutice din întregul sistem de sănătate care au contract cu CNAS. Şi în Curtea de Argeş s-au distribuit cardurile de sănătate, iar o parte dintre argeşeni s-au grăbit să meargă la medicul de familie pentru validare. Până la 1 ianuarie, medicii de familie trebuie să-şi procure cititoarele de carduri. Încă nu se ştie cum se va rezolva situaţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară sau dacă părinţii sunt neasiguraţi, ca şi a copiilor instituţionalizaţi. Gravidele care nu plătesc contribuţiile de sănătate vor fi asigurate doar pe perioada sarcinii. Rămân nereglementate şi alte situaţii, cum ar fi urgenţele pacienţilor neasiguraţi, care nu au card, precum şi cazurile în care pacienţii îşi pierd cardurile.
