Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
duminic 28 aprilie 2024 16:29

US Open: Simona şi Serena - out!

Primele favorite n-au reuşit să se califice în finala turneului de la New York. Mai întâi Simona Halep a fost umilită de Flavia Pennetta vineri seara cu incredibilul scor de 1-6, 3-6, după care şi prima jucătoare a lumii, Serena Williams, a pierdut la Roberta Vinci cu 6-2, 4-6, 4-6. Astfel, finala a devenit o afacere în familie pentru italience. Simona n-a fost deloc în apele ei, pe când Flavia şi-a dorit cu ardoare victoria şi a dominat-o la toate capitolele. Având acelaşi stil de joc, a învins cu armele adversarei, pe care a dominat-o psihic pe tot parcursul meciului de coşmar pentru românca parcă pierdută în spaţiu. 

Jucând acasă, Serena a intrat încrezătoare pe teren şi a rupt repede echilibrul primului set, în care s-a năpustit ca un uragan asupra Robertei, excelând la serviciu şi bombardând-o cu aşi tocmai când avea mai multă nevoie. Deşi a câştigat primul set cu 6-2, Williams a dat destule semne de slăbiciune, dovedite nu atât de greşelile neforţate, cât mai ales de deplasarea greoaie în teren, de parcă tocmai se ghiftuise înainte de meci cu o tonă de hot-dogs. În setul secund, impresia că i s-ar fi scurtat respiraţia s-a accentuat, în timp ce italianca s-a agăţat de orice minge, iar reuşitele i-au alimentat acesteia încrederea că putea produce marea surpriză. Roberta a suferit cumplit, mai ales în momentele în care Serena i-a administrat trei aşi într-un game, dar n-a dezarmat şi a trimis meciul în decisiv, după ce a pus pe tabelă un 6-4 pentru ea. Atunci a preluat iniţiativa după un debut nu tocmai fericit şi a început să zburde ca o gazelă pe lângă un pachiderm somnoros, care-şi pierduse aproape total orientarea în teren. După ce a condus cu 4-3 şi 5-3, Vinci a mai cedat un singur game (5-4), după care a punctat decisiv, făcându-şi renume din nume. Williams a pierdut imensa şansă de a intra în istorie prin realizarea Marelui Slam (câştigarea tuturor turneelor de Grand Slam într-un an) şi poate că dă semne că se apropie de amurgul unei cariere prodigioase.

Finala de sâmbătă seara între Pennetta şi Vinci s-a disputat în prezenţa premierului italian Matteo Renzi, iar învingătoarea Simonei Halep, care şi-a dorit enorm victoria, a câştigat - după o partidă în care protagonistele nu s-au menajat - cu 7-6 (4), 6-2. La final, Pennetta a făcut declaraţia uluitoare că finala de la US Open 2015 a fost ultima partidă din cariera ei de jucătoare profesionistă. "Nici nu-mi închipuiam o retragere mai onorabilă!" Flavia are la activ 11 turnee câştigate şi 4 cupe Fed Cup până la 33 ani, plus Grand Slam-ul de la New York.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.