Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 22 octombrie 2021 15:51

Horansky merge mai departe

Meciurile de pe tabloul principal al Vitality Open Tour ne-au arătat un alt nivel faţă de partidele din calificări. Sportivii dau tot ce au mai bun, iar spectatorii sunt de-a dreptul încântaţi. 

Egalat după ce a greşit mult

Favoritul principal, Filip Horansky, a trecut ieri de Alexander Cozbinov, din Republica Moldova. Meciul nu a avut istoric în primul tur, slovacul impunându-se la pas cu 6-1. Câştigătorul de anul trecut a început în forţă şi setul doi. A condus cu 4-0, dar adversarul a revenit şi a egalat la 4, după ce Horansky a greşit mult, forţând schimburile de mingi. Totuşi, a reuşit să se concentreze şi a luat următoarele două game-uri, câştigând astfel meciul. 

A câştigat după a patra minge de meci

Cea mai disputată partidă a zilei a fost între românul Darius Brăguşi şi argentinianul Juan Ameal. În primul set a fost egalitate pe  toate liniile, astfel că s-a ajuns la tie-break. Brăguşi a atacat mai bine şi a câştigat cu 7-6 (2). Sud-americanul s-a concentrat şi a reuşit în setul secund să se impună în faţa românului. A stat mai bine în teren, a greşit mai puţin, a servit mai bine şi a reuşit break-ul care i-a adus victoria. Se încheia 7-5 şi se intra în setul decisiv. Aici disputa a devenit electrizantă. Fiecare a jucat aproape fără greşeală şi s-a ajuns din din nou la tie-break. Nici acum nu s-a putut face diferenţa, dar argentinianul a ajuns primul la minge de meci atunci când a avut 6-5 în decisiv. Brăguşi a egalat şi a avut apoi şi el 3 mingi de meci, dar de fiecare dată a greşit. Era 8 - 8 atunci când românul a reuşit o lovitură de dreapta în cros pe serviciul său, punând presiune din nou pe adversar. Ameal a servit ca să rămână în meci, dar după un schimb lung de mingi a lovit prea tare şi Brăguşi a câştigat cu 10-8 în cel de-al doilea tie-break al meciului. De nervi, argentinianul a lovit de mai multe ori cu pumnul în geanta cu rachete. 

Cehii s-au luptat între ei

Pe tabloul principal s-au mai disputat partidele dintre Luca George Tatomir şi Bogdan Apostol, ambii din România, iar partida s-a încheiat cu 6-4, 4-6, 6-3. Jean Blecha şi Libor Salaba, ambii din Cehia, au oferit o partidă spectaculoasă, la finalul căreia Blecha a cîştigat cu 6-4, 6-2. După-amiază începuse pe terenul principal o altă partidă atractivă a zilei între românul Petru Luncanu şi Lucas Mugevicius din Lituania.

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.