Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 iulie 2022 11:18

Trofeul Transpeco s-a încheiat cu succes!

Încă o competiție cu meciuri intens disputate a ajuns la final. Turneul găzduit de Tenis Club Curtea de Argeș s-a adresat sportivilor cu vârsta de 10, 12, 14 şi 18 ani - simplu, băieţi şi fete. Întrecerea înscrisă în calendarul FRT a adus în Orașul Regal tenismeni de excepție care și-au demonstrat talentul și pasiunea pentru sportul alb. Directorul turneului a fost preşedintele TC Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan, iar arbitrul principal al competiţiei a fost delegat de către federaţia de specialitate, Iordache Giban.
În ediția trecută v-am adus la cunoștință premianții categoriei de vârstă 10 ani. Fetele au fost reprezentate, pe primul loc, de către Teodora Ruxandra Lupascu (CS Tennis Performance Team), iar băieții de Nicolae Iordan (CS Tenis Prim București). La 12 ani fete, premiul întâi i-a fost înmânat Clarei Popescu (CS KOFE), al doilea i-a revenit argeșencei Raluca Georgiana Măniță (AS Tenis Club Curtea de Argeș), al treilea a fost ocupat de Anastasia Maria Roșca (Tenis Club AS Pitești), iar pe al patrulea loc a urcat Sara Maria Păun (CS Aditen Govora).


La 12 ani băieți, Darius Florin Costache (Tenis Club Stănică Craiova) a obținut locul întâi, urmat de Patrick Andrei Cîrstina (Tenis Club AS Pitești), Davin Alexandru Copânceanu (CS KOFE) și Horia Beleaua (C.S. Dinamo București). La 14 ani fete, după un meci cu Briana Maria Vîlceanu (Asociația Club Sportiv Atlas Craiova), Ioana Ariana Preda (Clubul Sportiv Tineretului Vâlcean) a ieșit învingătoare. Cât despre 14 ani băieți, Alexandru Olaru (CSM Craiova) l-a învins pe Matei Perniu (Tenis Club AS Pitești).
La 18 ani fete, primul loc a fost ocupat de Alessia Marinescu (AS Club Sportiv DAX), în timp ce locul al doilea i-a revenit Dariei Tudor (LPS Mircea Eliade București). Pe locul trei s-a clasat Daria Camarasan (LPS Mircea Eliade București), iar pe al patrulea sportiva Ana-Maria Nasta (LPS-CSS Constanța). Cât despre 18 ani băieți, învingătorul a fost Vlad Andrei Moroi (C.S. Dinamo București).


„Vreau să felicit toți sportivii pe care i-am avut la TC Curtea de Argeș pentru Trofeul Transpeco. Ne-am bucurat de încă o competiție excelentă, cu tenismeni foarte talentați cărora le doresc turnee glorioase și un viitor strălucit. Câștigătorilor de anul acesta nu le pot spune decât să muncească în continuare și să dea tot ce au mai bun pentru că rezultatele obținute sunt recompensa antrenamentelor și disciplinei lor. Sunt mândru de ei și merită aprecierea tuturor. Fiecare întrecere de la baza sportivă este unică și emoționantă. Încurajez tinerii să facă sport și să aibă ambiție pentru că, deși este greu, merită. Felicitări și mult succes pe viitor!”, ne-a declarat directorul turneului, preşedintele TC Curtea de Argeş, prof. Gheorghe Borţan.


În ciuda avertismentelor meteorologice, vremea a ținut cu participanții în fiecare zi a turneului, iar temperaturile moderate au contribuit la o bună desfășurare a meciurilor. Următoarea competiție care va avea loc în luna iulie la Tenis Club Curtea de Argeș va fi „Argeș Cup”.


Organizatorul turneului "Transpeco" a fost Tenis Club Curtea de Argeş, iar partenerul oficial: Dr. Oetker Romania. Sponsorul principal al ediţiei 2022 a fost Dr. Oetker Romania. Sponsori ai turneului: Transpeco, Euro Tehno Group şi Macromex, parteneri media - Radio ARGEŞ EXPRES şi Ziarul ARGEŞ EXPRES, în timp ce promotorul turneului a fost Harmony Advertising.

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.