Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 2 iunie 2023 18:31

Vicecampioana face instrucție cu echipa argeșeană

FCSB a jucat ultimul meci pe Arena Naţională şi continuă cursa de urmărire a campioanei CFR Cluj, după ce a învins categoric, cu scorul de 4-0, pe FC Argeş, în etapa a VII-a din play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor.

A fost un adevărat galop de sănătate pentru echipa patronată de Gigi Becali, care a profitat de timiditatea excesivă a oaspeților. Semnalul a fost dat de Tănase, care a deschis scorul încă din minutul 8, din penalty, după un fault caraghios comis de gafeurul de serviciu al piteștenilor, Joao Miguel. Omul acuzat vehement de conducerea vicecampioanei că ar fi ajutat CFR-ul, gafând în meciurile pe care Argeșul le-a jucat contra campioanei, le-a făcut un „cadou” special și celor de la FCSB, netezindu-le drumul spre victorie.

FCSB a mai punctat o dată până la pauză, prin Olaru, în minutul 34, și a mai ratat câteva ocazii importante.

După pauză, Cristea a dus scorul la 3-0, din minutul 65, dar lucrurile nu s-au oprit aici. În minutul 83, Olaru a reușit „dubla” și a stabilit scorul final, 4-0 pentru FCSB.

Grație victoriei din această seară, echipa lui Gigi Becali se apropie din nou la două puncte de CFR Cluj. Astfel, în clasamentul play-off-ului conduce echipa din Cluj, care are 51 de puncte, iar FCSB este a doua, cu 49. Pe locul 3 se află CSU Craiova, echipă care poate fi surpriza finalului de campionat. Oltenii au acum 45 de puncte. Pe următoarele locuri se află FC Voluntari (locul 4, 30 de puncte), Farul (5 – 28) și FC Argeş (6 – 27).

VIDEO REZUMAT: https://www.youtube.com/embed/MpYtFb3f7Xk

 

Mesajul primit de Olaru de la Coman, după ce i-a "furat" un gol: "Asta mi-a zis!"

Autor al unei duble în FCSB - FC Argeş 4-0, Darius Olaru (24 de ani) a fost din nou cel mai bun jucător de pe teren, iar la flash-interviul de după meci a dezvăluit ce mesaj a primit de la Florinel Coman, căruia i-a "furat" reuşita de 2-0.

Mijlocaşul central e conştient că joacă într-o echipă cu un joc ofensiv bun, care reuşeşte să-şi facă meciurile uşoare din momentul în care marchează. Destul de sigur pe el, Olaru aşteaptă derby-ul de etapa viitoare, cu Craiova, apoi meciul decisiv cu CFR Cluj:

"Îmi doream să câştig meciul, de asta am intrat concentraţi. Ne-am făcut din nou jocul uşor, am marcat destul de repede. I-am furat puţin mingea lui Florinel Coman, mi-a spus că pot să-l cinstesc. Aşa a fost faza, am plecat rapid la 1-2, şi-a făcut preluarea puţin cam lungă. Cred că marca şi el, dar am fost puţin mai rapid şi am reuşit să marchez eu.

Problema învingătoarei nu s-a pus pentru că ne-am făcut jocul şi am reuşit să marcăm. Sperăm să continuăm aşa, ştim că etapa viitoare vom avea un meci foarte greu la Craiova. Mergem acolo cu gândul la victorie, vrem să câştigăm cele trei puncte. Eu cred că jucăm un fotbal frumos, plăcut, ofensiv. Încercăm şi reuşim să nu luăm goluri, ceea ce ne face pe noi, cei din faţă, să ne facem jocul mai uşor. Cred că ăsta e atuul nostru.

Ştiţi cum e, jocul nu prea mai contează. Normal, încercăm să câştigăm campionatul. Vedem, CFR îşi câştigă punctele cu 1-0, 2-0, 2-1. Ei au jocul lor, noi pe al nostru şi încercăm să ne impunem pe final în acest sezon. Ei tot timpul au jucat aşa, au experienţă. Şi noi încercăm, de la sezon la sezon, să acumulăm experienţă. Dacă nu sezonul ăsta, sezonul viitor 100% va fi al nostru!

Oriunde am juca, dacă se va juca cu titlul pe masă, sper să câştigăm noi. Mai avem două etape până acolo, vom vedea pe viitor. Avem un derby la Craiova. Avem şi noi goluri, văd că au şi ei destul de multe goluri", a spus Olaru, la microfonul Prima Sport.

VIDEO DECLARATIE:
https://www.youtube.com/embed/T8Yxh9rEALw

 

Galamaz, dur cu gafeurul Ligii 1: "Nu-i văd locul în campionatul României!"

Joao Miguel, fundaşul central portughez în vârstă de 28 de ani al celor de la FC Argeş, şi-a confirmat şi luni seară statutul de cel mai mare gafeur al play-off-ului. După doar şase minute scurse din FCSB - FC Argeş, stoperul lusitan a făcut un penalty incontestabil, ca urmare a unui fault clar la Darius Olaru.

Prestaţia slabă a lui Joao Miguel în meciul de pe Arena Naţională, pierdut de FC Argeş cu 4-0, l-a făcut pe George Galamaz să aibă o reacţie ironică şi dură în acelaşi timp: "FCSB l-a avut şi pe acest Joao Miguel. Acum Gigi Becali nu poate spune că i-a ajutat doar pe cei de la CFR, i-a ajutat şi pe cei de la FCSB. Un jucător căruia nu-i văd locul în campionatul României", a spus expertul Fotbal Show, imediat după meciul în care portughezul s-a făcut din nou de râs.

După o deviere a lui Coman, Miguel părea că are prim-planul în faţa lui Olaru şi că va degaja mingea pentru a înlătura pericolul de la poarta debutantului Micle. S-a mişcat însă foarte lent, i-a permis adversarului să ciupească mingea, apoi nu i-a mai rămas decât să-l lovească pe Olaru. Arbitrul Ionuţ Coza a văzut faultul, a fluierat lovitură de la 11 metri, iar golgheterul Florin Tănase a transformat, dar nu fără emoţii.

Autor al unei gafe mari pe finalul sezonului regular contra CFR-ului, Miguel a greşit decisiv şi în partida dintre CFR şi FC Argeş, câştigată de campioană cu 2-0 în Gruia. La 0-0, a oferit un assist perfect pentru Debeljuh, apoi misiunea trupei lui Dan Petrescu a devenit mult mai uşoară.

Zi neagră și pentru CS MIOVENI

CS Mioveni – FC Botoşani 0-2. Victorie importantă pentru moldoveni în lupta pentru barajul de Conference League

FC Botoşani a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-0, CS Mioveni, într-un meci din etapa a şaptea din play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor.

Debutul meciului le-a aparținut însă gazdelor, care puteau deschide scorul după numai 8 minute. Moldovenii au fost salvați de Pap, care a respins șutul trimis de Coşereanu.
Șapte minute mai târziu, oaspeții au trimis mingea în plasă, dar centralul Istvan Kovacs a anulat reușita lui Mihai Roman, iar scorul a rămas egal, 0-0.

Până la pauză, ambele echipe au mai trecut pe lângă gol. Mai întâi Botoșaniul, în minutul 20, prin Mailat, al cărui voleu a ocolit de puțin poarta argeșeană. CS Mioveni a replicat prin șutul lui Trif, care a trecut puțin alături.

Repriza secundă le-a aparținut moldovenilor, care au ratat o ocazie uriașă, în minutul 55, prin Papa, acesta nereușind să profite de bâlba portarului Popescu.

Inevitabilul s-a produs, cu 20 de minute înainte de final, când Dican a deschis scorul cu o lovitură de cap în urma unui corner executat de Tîrcoveanu. La 0-1, gazdele au încercat să atace mai mult și au riscat. A profitat FC Botoșani, care a mai înscris o dată. Cu 5 minute înainte de final, când Patache a dublat avantajul moldovenilor îndeplinind doar o simplă formalitate și a stabilit scorul final, 2-0 pentru oaspeți.

După acest succes, FC Botoșani acumulează 28 de puncte și urcă pe locul secund în play-out, la o lungime în spatele liderului, Rapid. CS Mioveni pierde ocazia să se distanțeze de locurile de baraj și rămâne la 5 puncte în fața celor de la Chindia, echipă care ocupă primul loc de baraj. În acest moment, echipa lui Alexandru Pelici are 28 de puncte și este a șasea, devansându-le pe Chindia (23), Dinamo (19), Academica Clinceni (-3) și Gaz Metan Mediaș (-9), ultimele două deja retrogradate.


VIDEO REZUMAT: https://www.youtube.com/embed/oZYDVjIHllg

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.