Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 22 octombrie 2021 09:53

HC Curtea de Argeş - calificată în faza Euro-Regiune

Claudiu Voinea ne-a informat cu mândrie că handbalistele pe care le pregăteşte au reuşit această performanţă după turneul desfăşurat recent la Piteşti, pentru că echipa sa n-a găsit înţelegere la autorităţi ca să facă oficiile de gazdă la Curtea de Argeş. Rezultatele obţinute au fost următoarele: 18-11 cu Junior Piteşti, 14-11 cu Liceul Tehnologic Topoloveni şi 12-9 cu Dacia Mioveni. Astfel a reuşit să obţină calificarea în finala disputată cu LPS Viitorul Piteşti, pierdută la mare luptă, cu 17-18. Performere sunt următoarele jucătoare:Melisa Vîlcescu (portar), Ştefania Ene, Teodora Toader, Teodora Negrea, Ariana State, Ana Constantinescu, Bianca Popescu, Alina Florescu şi Cristina Stanciu. 

În perioada 3-5 aprilie se va disputa faza pe Euro-Regiune la Ploieşti, la care sunt calificate echipe cu tradiţie în handbalul românesc precum CSM Ploieşti, CSM Giurgiu, CSM Caracal, LPS Slatina, CSM Târgovişte sau LPS Piteşti, alături de care se află - iată - şi HC Curtea de Argeş. Problema cea mare pentru echipa noastră ţine de resursele materiale reduse, deoarece ar avea nevoie de minim 3.000 lei pentru a fi prezentă la Ploieşti. La ora actuală - spune Claudiu Voinea - s-au adunat cam jumătate din banii necesari, cu sprijinul părinţilor fetelor şi al unor oameni de afaceri locali, dintre care i-a nominalizat pe Ionuţ Piuaru, Bogdan Frujină, Liviu Nicolae şi Romeo Bridinel. Speranţa sa este ca şi alţii să le urmeze exemplul şi să vină alături de o echipă care de câţiva ani îşi dovedeşte potenţialul, făcând o bună imagine urbei noastre.

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.