Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 19 aprilie 2024 11:41

Liga Campionilor la handbal masculin: Dinamo nu va mai disputa meciul cu PSG!

Federaţia Europeană de Handbal (EHF) a anunţat că barajul pe care Dinamo trebuia să-l dispute cu Paris Saint-Germain pentru calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor a fost anulat. Turneului Final Four al Ligii Campionilor la masculin a fost deja amânat pentru 28 şi 29 decembrie, la Koln, iar echipele calificate sunt FC Barcelona, Paris Saint-Germain HB, THW Kiel şi Telekom Veszprém HC, care au ocupat primele două locuri în grupele A şi B. Tristeţea a fost mare în rândul suporterilor alb-roşii şi a conducerii clubului dinamovist, care cu greu au putut trece peste dezamăgirea deciziei EHF: "Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal a decis finalizarea sezonului 2019-2020 al EHF Champions League direct cu disputarea Turneului Final4, anulând practic optimile şi sferturile de finală. Astfel, visul nostru de a disputa un meci uriaş cu PSG a fost spulberat. Rămânem cu amintirile unui sezon superb, pe care l-am încheiat neînvinşi şi cu speranţa că anul viitor ne vom reîntâlni cu elita handbalului european în cea mai importantă competiţie de club din lume. Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest sezon al EHF Champions League, sponsori, parteneri, prieteni, dar mai ales suporterilor noştri minunaţi!", a transmis clubul Dinamo Bucureşti.
La feminin, CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea au emoţii pentru disputarea sferturilor de finală, care asigură câştigătoarelor calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor de la Budapesta. Sferturile au fost amânate din iunie pentru septembrie, iar dacă nici atunci nu se vor putea disputa, în Final 4 vor merge direct echipele Metz Handball, Team Esbjerg, Györi Audi ETO KC şi Brest Bretagne Handball (situaţia întâlnită în competiţia băieţilor), susţine News.ro. În fine, atât în Cupa EHF şi la Challenge Cup - toate meciurile, feminine şi masculine, au fost anulate. Sezonul s-a încheiat fără Turneul Final Four în Cupa EHF masculină.

Ţi-a plăcut articolul? Atunci distribuie-l şi către prietenii şi partenerii tăi! Îţi mulţumim!

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 10 lei, pe trei luni 28 de lei, pe șase luni 54 de lei, iar pe un an 100 de lei.