Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 22 octombrie 2021 17:19

Cupa Davis: România şi-a păstrat locul în a doua grupă valorică

Echipa noastră a suferit destul pentru obţinerea acestui rezultat în faţa Suediei, de trei ori câştigătoare a Salatierei de argint. Ambele reprezentative sunt departe de performanţele trecutului şi încearcă să-şi alcătuiască loturi competitive, cu care să atace promovarea în Grupa mondială. Duminică, argeşeanul Adrian Ungur a adus punctul decisiv în disputa cu nordicii, prin victoria în patru seturi asupra lui Ekias Ymer cu 3-6, 6-4, 7-6(4) şi 6-4. Dar pentru reuşită a trebuit să se întrebuinţeze serios în faţa brazilianului naturalizat de Suedia, care a dovedit o surprinzătoare maturitate în joc pentru vârsta sa încă fragedă. La scorul de 3-1 pentru echipa noastră, ultima partidă de simplu dintre Marius Copil şi Christian Lindell nu s-a mai jucat, pentru că nu avea cum să mai schimbe rezultatul final.

 

Un nou început de drum

 

După acest rezultat, preşedintele FRT , George Cosac şi staff-ul său trebuie să facă toate analizele care se impun, pentru că ne aflăm încă o dată în faţa unui nou început. Şi asta din cauza retragerii din echipă a lui Victor Hănescu, care a decis să facă pasul înapoi, dând posibilitatea lui Ungur şi Copil să preia stafeta. Ambii sunt sportivi cu experienţă şi trebuie să dovedească prin rezultate că îşi merită locul în lot. Revenirea lui Florin Mergea, la dublu, alături de Horia Tecău, a fost de bun augur, iar sâmbătă acesta a luptat foarte convingător pentru punctul care a deschis calea succesului României. "Momentul psihologic al partidei cu Ymer a fost în tie-break-ul setului trei, când publicul din tribune m-a ajutat să trec peste toate dificultăţile. Eram dator după evoluţia de vineri şi ţineam să mă revanşez, aducând un punct echipei. Sunt fericit că a fost cel decisiv", declara Adrian Ungur la finalul meciului cu Ymer.

Victor Hănescu şi-a exprimat convingerea că avem o echipă bună, care poate să-şi dovedească valoarea în viitoarele partide, însă Ilie Năstase, cu experienţa omului care a trăit destule pe teren şi în lumea tenisului de câmp, atrăgea atenţia că mai avem mult de muncă până vom reintra în circuitul grupei de elită. Încurajatoare este însă orientarea FRT spre tenismanii de perspectivă şi strategia de sprijinire a acestora, pentru a creşte valori autentice şi la masculin. Din tribună, jucătorii noştri au fost încurajaţi de Simona Halep, nr. 2 mondial în clasamentele de specialitate şi recent calificată în premieră la turneul campioanelor, care se va desfăşura la sfârşitul anului. România va avea prin ea un reprezentant la "balul campioanelor" după o absenţă de vreo 16 ani. Simona calcă pe urmele Irinei Spîrlea, pe care deja a depăşit-o. Din păcate, la băieţi încă nu putem spune că am găsit urmaşii lui Năstase şi Ţiriac...

 

 

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.